Alertă Coronavirus Buzău

18 NOI ÎMBOLNĂVIRI DE COVID-19, LA BUZĂU. Mulți se testează în laboratoare private

Buzăul înregistrează marți, 14 iulie, 18 cazuri noi de coronavirus. 8 dintre pacienți au fost testați și diagnosticați în laboratoare private.

Noii pacienți cu COVID-19 au vârste cuprinse între 15 și 74 de ani și au fost internați în Spitalul Municipal din Rm.Sărat și în Spitalul Județean Buzău.

Cu cele 18 noi cazuri de coronavirus, Buzăul ajunge la un total de 842 de bolnavi, de la debutul pandemiei, dintre aceștia 540 s-au vindecat iar 24 au decedat, având și alte afecțiuni.

Cel mai mare și mai recent focar de coronavirus de la Buzău este în acest moment la Direcția de Sănătate Publică, unde sunt 14 persoane infectate. De asemenea, un test este în lucru, rezultatul fiind așteptat în cursul zilei curente.