POLITICĂ

Activitatea secretarului Primăriei Buzău, sub lupta unei comisii speciale

Evaluare strictă a secretarului Primăriei Buzău. O comisie formată din doi consilieri și din primarul municipiului va avea sub lupă activitatea celui care ocupă una dintre cele mai importante funcții din aparatul administrativ. Mai exact, comisia trebuie să analizeze modul de atingere a obiectivelor, dar și gradul de îndeplinire a criteriilor de performanță atins de secretarul municipiului. Acesta din urmă va primi calificative, care îi pot aduce prime sau promovări sau, dimpotrivă, sancțiuni ce pot ajunge până la eliberarea din funcție.
Modificarea codului administrativ aduce o premieră la nivelul primăriilor dar și a consiliilor județene. Noutatea îi vizează pe cei care ocupă funcția de secretar. Potrivit schimbărilor legislative, secretarul urmează să fie evaluat de o comisie formată din doi consilieri și primarul, respectiv președintele consiliului județean. În urna analizei, comisia va puncta activitatea secretarului cu calificative care îi pot aduce funcționarului fie prime sau chiar promovări sau dimpotrivă sancțiuni care pot ajunge până la eliberarea din funcție. Mai exact, comisia va avea sub lupă modul de atingere a obiectivelor dar și gradul de îndeplinire a criteriilor de performanță atins de secretar.
Primii care vor pune în aplicare noua modificare a codului administrativ sunt reprezentanții Primăriei Buzău. Un proiect de hotărâre care prevede formarea acestei comisii va ajunge pe masa aleșilor locali chiar joi, când se așteaptă însă și discuții aprinse pe marginea acestui subiect. Și asta pentru că, potrivit codului administrativ cei doi consilieri nu trebuie să aibă studii de specialitate sau să fi activat în domeniul administrativ sau juridic. Totuși consilierii care formează Opoziția în miniparlamentul buzoian sunt de părere că nu oricine poate avea această sarcină. După spusele reprezentanților PNL,  singurul consilier care ar avea experiență în domeniu este Constantin Florescu. Mai mult, cum nu au decât șase voturi, reprezentanții PNL  sunt de părere că nu au șanse ca unul dintre cei doi membri ai comisiei să fie din partea partidului pe care îl reprezintă.  Toate aceste situații vor fi cu siguranță luate în discuție în ședința de joi, unde vor fi făcute cele două propuneri și mai apoi votate, pentru ca mai apoi să fie definită comisia ce urmează să analizeze activitatea secretarului municipiului. De curând, funcția de secretar a fost scoasă la concurs, iar singurul candidat înscris a fost Eduard Pistol, cel care a ocupat postul în ultimii doi ani prin delegație, și care a și promovat concursul.

Implică-te!

Publicitate

Publicitate