Actualitate Agricultura acum

Atac furibund al Ministerului Agriculturii la adresa cercetătorului Costel Vînătoru

La trei zile după ce l-a demis surprinzător pe Costel Vînătoru de la conducerea Băncii de Gene Buzău, ministrul Agriculturii, Adrian Oros, are o primă reacție publică, chiar în ziua în care peste 1000 de buzoieni au ieșit în stradă pentru a-i lua apărarea cercetătorului buzoian.

Astfel, potrivit unui comunicat remis duminică, schimbarea din funcţie a unui director din subordine este atributul exclusiv al ordonatorului de credite, în cazul de față  Ministerul Agriculturii. În plus, Banca de la Buzău, înfiinţată în septembrie 2019, se precizează în comunicat, ar fi trebuit să aibă până acum o strategie de dezvoltare, care nu a fost realizată de către directorul demis.

”Decizia de delegare temporară a unei alte persoane la conducerea unei instituţii din subordine este atributul exclusiv al ordonatorului principal de credite, respectiv a ministrului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale. Oportunitatea acestei decizii a urmărit elaborarea proiectului de buget pentru anul 2020 în vederea îndeplinirii atribuţiilor conferite de HG 690/2019 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Băncii de Resurse Genetice Vegetale pentru Legumicultură, Floricultură, Plante Aromatice şi Medicinale Buzău. Astfel, având în vedere că din luna septembrie 2019, de când a luat fiinţă Banca de Resurse Genetice Vegetale pentru Legumicultură, Floricultură, Plante Aromatice şi Medicinale Buzău şi până în prezent nu s-a primit strategia de dezvoltare a Băncii de Gene Buzău, aşa cum a fost prevăzut în articolul 5 din HG 690/2019, se aşteaptă de la noul director, Adrian Ionuţ Chesnoiu, să ducă la îndeplinire aceste prevederi”, se arată în comunicatul remis de Ministerul Agriculturii.

Pe de altă parte, Ministerul Agriculturii transmite că în România există în acest moment o bancă de gene la Suceava, iar Vânătoru care a lucrat în cadrul unui proiect derulat de această instituție, la care partener a fost și Stațiunea de Cercetare Legumicolă de la Buzău nu a oferit informaţii relevante despre germoplasma de la S.C.D.L. Buzău, având posibilitatea să facă demersuri pentru ca acestea să fie conservate prin depunerea în cadrul Băncii Genetice existente la Suceava.

”La momentul actual există o singură Bancă de Gene funcţională – Banca de Resurse Genetice Vegetale «Mihai Cristea» Suceava, care reprezintă România în cadrul organismelor europene şi internaţionale (FAO- Programe europene de resurse genetice vegetale) şi care prin contribuţiile acesteia a făcut deja vizibil efortul României în direcţia conservării patrimoniului genetic. Aceasta are toate dotările tehnice necesare pentru a asigura păstrarea în condiţii care să respecte normele europene în domeniu a unui număr de peste 20.000 de varietăţi vegetale. În prezent, colecţiile băncii numără peste 18.000 de probe, aparţinând la 430 de specii, aproximativ 60% dintre acestea fiind populaţii vechi, locale, dispărute în mare parte din cultură. Acestea acoperă toate speciile legumicole, ornamentale, cromatice şi medicinale. Este important de precizat faptul că printr-un proiect A.D.E.R. 3.1.2. finanţat din bugetul M.A.D.R. coordonat de Banca de Gene Suceava la care S.C.D.L. Buzău a fost partener, dl. Vânătoru a participat fără a oferi informaţii relevante despre germoplasma de la S.C.D.L. Buzău, având posibilitatea să facă demersuri pentru ca acestea să fie conservate prin depunerea în cadrul Băncii Genetice existente la Suceava”, a transmis Ministerul Agriculturii.

Mai departe, Ministerul subliniază că în acest moment Banca de Gene de la Buzău este un proiect nefuncțional:”Banca de Gene Buzău la acest moment este un proiect nefuncţional, fără să existe dotare tehnică, o strategie viabilă şi mai ales fără să ţină cont că există deja o Bancă de Gene la Suceava pe deplin funcţională care nu a fost menţionată nici în nota de fundamentare, ce a stat la baza emiterii HG 690/2019.”, a mai transmis Ministerul Agriculturii.

”Costel Vânătoru, în calitatea sa incontestabilă de cercetător în cadrul Staţiunii de Cercetare Dezvoltare-Legumicolă Buzău, poate în continuare să îşi pună în valoare cunoştinţele în vederea dezvoltării sectorului legumicol naţional”, au mai transmis reprezentanţii Ministerului.

Anunţul Buzoian

Implică-te!

Publicitate