Social

BĂRBATUL DAT DISPĂRUT ÎN LACUL MELEDIC, SCOS DIN APĂ DE ECHIPA DE SCAFANDRI

Trupul vrânceanului dat dispărut duminică în lacul Meledic a fost recuperat de salvatori. După două zile de căutări, echipa de scafandri a descoperit trupul fără viață al bărbatului.

Căutările au fost demarate încă de duminică, imediat ce a fost semnalată dispariția vrânceanului de 45 de ani din Dumitrești. Misiunea a continuat luni dar și marți. Marți dimineață, la lacul de la Meledic s-au prezentat echipaje de la Detașamentul de Pompieri Râmnicu Sărat, de la SMURD Beceni precum și scafandrii de la ISU București. Trupul fără viață al bărbatului a fost descoperit de echipa de scafandri și scos la mal. Cadavrul a fost predat Serviciului de Medicină Legală.

Bărbatul de 45 de ani din Dumitrești, județul Vrancea, a mers duminică alături de familie și cu mai mulți prieteni pe platoul de la Meledic, din județul Buzău.  La un moment dat, vrânceanul a decis împreună cu un amic de 53 de ani să împrumute o barcă a unui localnic pentru a se plimba pe lacul Meledic. Cei doi au plecat pe lac cu barca, însă când au întors ambarcațiunea, s-au răsturnat. Bărbatul de 53 de ani a reușit să ajungă cu greu la mal, însă prietenul lui a dispărut în adâncuri.

Implică-te!

Publicitate

Publicitate