Alertă Coronavirus Buzău

CAZ CUTREMURĂTOR. UN BĂRBAT DE 45 DE ANI CU COVID-19, CARE A REFUZAT INTERNAREA, A MURIT, ACASĂ (video)

Caz deosebit de grav care vine să atragă atenția asupra situațiilor neprevăzute ce pot apărea în cazul unui bolnav infectat cu coronavirus. La Galați, un bărbat de 45 de ani, confirmat cu infecție cu noul coronavirus, a murit după ce a refuzat să se interneze și să primească tratament.

Bărbatul a ajuns la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Galați pe 12 iulie. Avea semne de boală, respectiv tuse seacă și dădea semne de oboseală. A fost testat pentru coronavirus, dar bărbatul nu a așteptat rezultatul. A plecat de la spital și s-a dus acasă, într-o altă localitate. După ce rezultatul testului a ieșit și a fost pozitiv, reprezentanții Direcției de Sănătate Publică Galați l-au sunat pe bărbat și i-au recomandat să se prezinte la spital, pentru a fi internat, dar el a refuzat aceste lucru.

Starea de sănătate a bărbatului s-a agravat în decursul a două zilei, iar pe 14 iulie a sunat la 112 solicitând ajutor medical. Un echipaj SMURD a ajuns la locuința gălățeanului, însă era prea târziu.

Dr. Angel Trifan, coordonatorul SMURD Galați, spune că bărbatul era în stop cardio-respirator când a ajuns salvarea la el, iar manevrele de resuscitare nu au avut nici un rezultat.

Bărbatul din Galați a murit pe 14 iulie și este unul dintre cei 21 de români care au decedat în ultimele 24 de ore, conform raportării Grupului de Comunicare Strategică. El era diagnosticat cu obezitate de gradul 3.

Autorul știrilor

Cristina Sterian

- absolvent al Facultăţii de Limba şi Literatura Română
- activitate jurnalistică din anul 2000 şi până în prezent în cadrul Focus FM, Focus TV şi Şansa Buzoiană
- corespondent regional agenţie de presă News.ro

Adaugă comentarii

Apasă aici pentru a publica un comentariu

Anunţul Buzoian

Implică-te!

Publicitate