Social

DECIZIE DE ULTIMĂ ORĂ A AUTORITĂȚILOR ÎN LEGĂTURĂ CU COPILUL RĂMAS FULGERĂTOR FĂRĂ TATĂ

Copilul de 9 ani din localitatea Buda, care-și așteaptă tatăl, însă acesta a murit în urmă cu 2 zile, caz prezentat aici de șansanews.ro, a fost preluat de reprezentanții Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului și internat într-un izolator al instituției. Alături de el se află și mama sa, care, alertată de autorități, a venit miercuri la Buzău, cerând ca fiul său să-i fie dat în grijă.

”Copilul a fost preluat de reprezentanții Compartimentului Telefonul Copilului  și dus în locuința noastră protejată. A fost contactată și  mama sa de către autoritățile locale, care s-a prezentat la centru. Copilul a reacționat pozitiv la întâlnirea cu mama. Cei doi se află în centru, sunt securizați și continuă procesul de evaluare”, a declarat miercuri pentru Șansanews.ro Cristina Niculescu, specialist în cadrul DGAPSC Buzău.

Conform reprezentantului Protecției Copilului, băiatul de aproape 9 ani are o relație bună cu mama lui. De altfel, încă de la primul său contact cu reprezentanții DGASPC primul lucru pe care l-ar fi întrebat ar fi fost ”ce face mama”.

Deși este în brațele mamei sale care vrea să-l îngrijească, băiatul nu a aflat nici acum că tatăl său a murit în spital.

” Nu i-au spus copilului că tatăl său a decedat, am convenit cu mama lui să rămână în această seară și ea în centru, să decidem apoi cu psihologii modalitatea prin care îl vom anunța ce s-a întâmplat cu tăticul lui. Mămica pentru acest lucru s-a prezentat azi: ca să-l preia în grijă. Dumneai ne-a spus de altfel că ea s-a ocupat de creșterea copilului și au locuit împreună toți 3 până acum 3 săptămâni când ea a fost victima unor fapte de violență din partea concubinului și de aceea a plecat”, a mai declarat reprezentantul DGASPC.

”Așteptăm ancheta socială, joi, colegii mei vor merge în teren pentru a evalua care e situația exact acolo. Doamna a fost foarte sinceră și ne-a spus condițiile în care a trăit, condiții care nu au fost bune. În funcție de evaluarea socială, vedem care e situația mamei și apoi decidem. Pe noi ne bucură că cei doi, mamă-fiu, au o relație foarte bună. Urmărim în primul rând interesul copilului, de a fi stabilizat emoțional și securizat și apoi vedem prin prisma nevoilor sociale și materiale. Ne va interesa și situația mamei, pentru că ea este beneficiară a ajutorului social”, a mai declarat reprezentantul DGASPC Buzău, Cristina Niculescu.

La această oră, reprezentanții DGASPC Buzău nu pot spune dacă dacă copilul de 9 ani va rămâne în grija mamei, care și-a manifestat dorința de a-l crește, așa cum este normal, sau minorul va ajunge într-un centru de plasament.

Anunţul Buzoian

Implică-te!

Publicitate

Publicitate