Actualitate Social

ELEVII DE 10 AI BUZĂULUI, PREMIAȚI DE CONSILIUL LOCAL. Iată sumele acordate (video)

Elevii de 10 ai Buzăului vor primi premii în bani de la Consiliul Local. Propunerea a venit din partea lui George Vlad, directorul Palatului Copiilor din municipiul Buzău, care la ultima ședință a Consiliului Local a venit cu ideea premierii tuturor elevilor care vor obține media zece la Evaluarea Națională și Bacalaureat.

Propunerea a fost acceptată atât de primarul municipiului Buzău, Constantin Toma, cât și restul aleșilor locali, prezenți la ședință, astfel că proiectul a intrat în lucru.

”Am început să redactăm proiectul. Ne-am gândit să oferim câte un premiu de 2.000 de lei pentru elevii de la Evaluarea Națională și 3.000 de lei pentru cei care vor încheia Bacalaureatul cu media 10”, a spus George Vlad.

Consilierul este de părere că proiectul va intra spre aprobare în următoarea ședință a Consiliului Local, iar în câteva săptămâni , elevii să fie premiați într-o festivitate organizată tot de Consiliul Local.

La Evaluarea Națională, Buzăul are 15 medii de zece, însă doar 11 copii sunt din municipiul Buzău și deci ar putea fi premiați prin Consiliul Local. Pentru restul elevilor, consilierul George Vlad a declarat pentru sansanews.ro că va lua legătura cu primarii din localitățile de unde provin acești elevi pentru ca , prin Consiliul Local de acolo, să le fie acordate și acestora aceleași premii.

Anunţul Buzoian

Implică-te!