Social

Iată cât vor plăti buzoienii pentru căldura din decembrie!

A fost cea mai călduroasă lună decembrie de când se fac măsurători  așă că acum, buzoienii se bucură de facturi foarte mici la încălzire. Regia Autonomă Municipală a terminat de calculat costul pentru agentul termic livrat către populație luna trecută, iar zilele acestea facturile vor ajunge la consumatori. Costurile pentru decembrie 2019 sunt cu 30% mai mici decât cele din decembrie 2018.

Ne-am bucurat de un început de iarnă cu temperaturi pozitive record. Au fost zile când la Buzău au fost înregistrate și 20 de grade Celsius luna trecută, iar aceste temperaturi extrem de ridicate au generat și un consum mai mic pentru încălzire. Primele vești bune vin de la Regia Autonomă Municipală care în aceste zile va trimite către consumatori primele facturi din sezonul rece. Pentru luna decembrie 2019 sumele pe care buzoienii le vor avea de plată sunt cu 32% mai mici decât cele din decembrie 2018.

Vorbim despre media pe tot orașul, la o cameră căldura va fi acum de 173 de lei față de 255 de lei, la două camere va fi 281 lei față de 414 anul trecut, la 3 camere 346 de lei față de 510 lei, anul trecut”, a declarat directorul RAM Buzău, Aurel Gubandru.
Facturile vor ajunge la populație de săptămâna viitoare, iar directorul RAM estimează că valorile scăzute la facturi se vor menține și în ianuarie pentru că vremea a fost la fel de prietenoasă. Chiar și așa, directorul nu se așteaptă la încasări mai mari, chiar dacă valorile pe care le au de plătit buzoienii sunt mai mici.
În prezent, Buzăul mai are doar 7500 de abonați la sistemul centralizat. Gigacalorie este facturată la același preț ca anul trecut, respectiv 297,50 de lei.

Anunţul Buzoian

Implică-te!

Publicitate