Actualitate Social

Încă o personalitate a vieții publice solidară cu părintele Vînătoru

parintele Mihail Milea buzau
Un important mesaj de solidaritate cu cauza pentru care câteva sute de buzoieni au ieșit, duminică, în stradă, a apărut la câteva ore după protest. Părintele profesor dr. Milea Mihail, cetăţean de onoare al municipiului Buzău şi al municipiului Soroca din Republica Moldova, membru al Uniunii Scriitorilor din România, membru al Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România, preşedinte al Fundaţiei „Sfântul Sava” de la Buzău şi preot slujitor la catedrala municipală Buzău, a lansat un apel în spațiul public:
„Mare este Dumnezeu! Acesta este crezul tuturor românilor care cred cu adevărat în viitorul bun al României. Această ţară poate fi salvată de la pieire doar prin credinţa vie în Dumnezeu şi prin contribuţia jertfelnică a specialiştilor, care să ofere soluţii rapide şi practice pentru refacerea României. Noi, la Buzău, prin binecuvântarea bunului Dumnezeu, avem un specialist de mare valoare ştiinţifică – academică, foarte credincios, cu frică de Dumnezeu, în persoana părintelui inginer – academician Constantin Vânătoru, director al Băncii de gene cu sediul la Buzău, aşezare cu tradiţie multiseculară în cultivarea  produselor agricole.
Schimbarea peste noapte a directorului acestei Bănci de Resurse Genetice Vegetale pentru Legumicultură, Floricultură, Plante Medicinale şi Aromatice, prin decizia ministrului al Agriculturii, domnul Adrian Oroş, şi numirea unui jurist, care nu are pregătire de specialitate pentru această Bancă vitală pentru securitatea biologică a României, este o mare greşeală cu repercursiuni grave asupra economiei naţionale.
În toate domeniile de activitate avem mare nevoie de oameni cu vocaţie şi profesionalism şi nu de criterii politice. S-a dovedit în istorie că, de multe ori, politicienii nu au fost la înălţimea cerinţelor pe care Româna le aşteaptă cu nerăbdare.
 
Eu cred că înţelepciunea premierului şi a ministrului Agriculturii vor face să se revină la numirea din nou pe funcţia de conducerea a Băncii de gene a părintelui inginer-academician Constantin Vânătoru, care are foarte multe brevete în domeniul geneticii plantelor şi un proiect naţional generos şi practic pentru a aşeza România printre puţinele ţări din lume cu astfel de preocupări.
O asemenea bancă de gene este pentru România o instituţie de producere a valutei forte.
Noi, buzoienii, avem nevoie de această mare minune dumnezeiască pentru repunerea în funcţia de conducere a Băncii de Resurse  Vegetale pentru Legumicultură, Floricultură, Plante Medicinale şi Aromatice a părintelui inginer – academician Constantin Vânătoru.
Mare este Dumnezeu!”

Anunţul Buzoian

Implică-te!

Publicitate