Actualitate Alertă Coronavirus Buzău

JUMĂTATE DINTRE BOLNAVII INTERNAȚI LA RM.SĂRAT SUNT ASIMPTOMATICI. Ultimele date din spitalul suport, care este pe punctul de a se umple

Spitalul Municipal din Râmnicu Sărat, tot mai aproape de momentul la care nu va mai putea primi noi pacienți cu COVID-19.

Unitatea spitalicească numără miercuri dimineață 130 de pacienți în timp ce capacitatea maximă este de circa 150. Marți, 7 noi bolnavi diagnosticați cu COVID-19 au fost internați în spital.

Din cei 130 de pacienți, 68 sunt asimptomatici, și deci, nu primesc nici un tratament ori cel mult li se administrează câte un paracetomal. 62 dintre bolnavi au forme ușoare de COVID-19. Doi bolnavi, femei de peste 80 de ani, sunt în stare gravă, la Terapie Intensivă.

În spitalul din Rm.Sărat, cele mai multe sunt femei, 74, 51 sunt bărbați iar cinci sunt copii. Maxim 20 de pacienți în condițiile în care nu va mai fi externat nimeni vor mai primiți în Spitalul Municipal din Rm.Sărat după care bolnavii vor fi duși la secțiile de boli infecțioase și TBC din Spitalul Județean, acesta fiind planul B identificat de autorități pentru a face față noilor îmbolnăviri.

La raportarea de marți, Buzău ajunsese la 336 de bolnavi de coronavirus cu 153 de persoane vindecate. De asemenea, Buzăul are și 7 decese în rândul celor diagnosticați cu COVID-19, însă oamenii aveau și alte afecțiuni grave.

Anunţul Buzoian

Implică-te!

Publicitate