Actualitate Alertă Coronavirus Buzău

(EXCLUSIV) LUPTA CU CORONAVIRUSUL S-A TRANSFORMAT ÎN LUPTA PENTRU STABILITATE PSIHICĂ. Drama unei paciente care de 25 de zile este tot pozitivă

Spitale aproape pline, în timp ce numărul bolnavilor cu coronavirus continuă să crească de la o zi la alta. Este situația din Buzău, județ care a ajuns să numere 426 de bolnavi, potrivit raportării de luni. Și în timp ce spitalele se umplu, pacienții fără simptome au ajuns la capătul răbdării și strigă să fie lăsați acasă, în izolare, pentru că țin locurile în spitale ocupate degeaba. Și din saloanele spitalului municipal din Râmnicu Sărat răzbat strigătele pacienților care sunt asimptomatici și au ajuns la capătul răbădărilor. Oamenii care nu primesc nici un tratament, însă sunt internați pentru că în continuare au teste pozitive, cer să fie lăsați acasă și spun că au ajuns să creară consiliere psihologică, după atâtea zile de izolare. O decizie fermă de la Ministerul Sănătății cu privire la bolnavii care sunt ținuți în spitale, deși nu primesc nici un tratament, însă au testele pozitive la coronavirus, este așteptată în cursul acestei zile, cu atât mai mult cu cât spitalele sunt aproape de refuz.



Andreea este o tânără de 26 de ani, internată în Spitalul Municipal din Rm.Sărat de 25 de zile, al cărei test continuă să iasă pozitiv. Tânăra a povestit pentru șansanews.ro că a contractat virusul de la cumnata sa, care s-a pozitivat după un consult ginecologic la un cabinet particular. Toată familia a ajuns apoi la spital.

” Suntem de douăzeci și cinci de zile. Virusul a fost luat de la un doctor ginecolog la care a ajuns cumnata mea, s-au îmbolnăvit apoi părinții mei, fratele și eu. Am solicitat la D.S.P. testarea, am fost oameni onești. Am fost toți cinci internați în spital. Am avut la început tratament pentru COVID. Apoi, zece zile, dacă nu mă înșel, am avut tratament o singură pastilă pe zi, fără perfuzie, fără niciun pansament gastric, fără nimic. Acum, am rămas în spital doar eu cu mama. Ceilalți au fost externați, având teste negative. Sunt însă zile bune de când nu mai primim nici un fel de tratament, suntem bine, dar continuăm să fim ținute în spital. ”


Tânăra povestește că a ajuns la capătul răbdărilor și a cerut chiar consiliere psihologică pentru că nu mai poate suporta izolarea si gândul că este ținută într-un spital, deși nu are nici un simptom și nu primește nici măcar o pastilă:


” Părerea mea e că nu este o izolare propice. Ne întâlnim cu toți pacienții pe același culoar.(..) Eu, după douăzeci și două de zile, am îndrăznit să fac baie pe cap.(..) Nu vreau să încalc legea, vreau doar să stau în izolare la domiciliu. Tot ce îmi doresc este să fiu în casa mea, în patul meu și să mă hrănesc corespunzător. Am cerut consiliere psihologică. Nu suntem foarte bine. ”


Tânăra care este în spital de aproape o lună are si un mesaj pentru cei care nu mai cred în existența coronavirusului și nu mai respectă regulile impuse de autorități:

”Mesajul din partea mea este ca toată lumea să se trezească și să respecte măsurile impuse iar către autorități: cerem izolarea la domiciliu”


Și în timp ce oamenii cer Ministerului Sănătății să–i lase pe asimptomatici în izolare la domiciliu, și Avocatul Poporului a luat poziție și recomandă autorităților să reglementeze situaţia persoanelor asimptomatice care sunt internate obligatoriu în spital, argumentând că statele membre ale Uniunii Europene nu au luat această măsură.

Între timp, luni, ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a venit cu anunțul mult așteptat de toți pacienții asimptomatici. Marți ar urma să fie semnat un ordin de ministru prin care pacienţii infectaţi cu coronavirus, dar care nu au simptome sau au simptome uşoare, să beneficieze de o internare de doar zece zile, apoi să stea izolaţi acasă timp de 14 zile, sub supravegherea medicului de familie.


”Un caz asimptomatic îl poate decide un medic curant. Acel medic curant, după o anamneză în care pacientul spune nu am nimic, nu mă doare nimic, sunt nişte simptome pe care le neagă, dar avem un test pozitiv. Sau nişte semne pe care noi le descoperim clinic, paraclinic, biologic sau radiologic. Condiţia într-o boală este apariţia unui simptom sau nu. Un simptom în infecţia cu coronavirus poate apărea din a doua, până în a zecea zi. Avem un moment în care medicul curant gestionează un pacient care s-a prezentat la medic, este depistat şi pozitiv. Mi-e greu să cred că s-a prezentat la medic fără să aibă nimic. Să spunem că a fost un test pozitiv descoperit, pacientul este internat, urmează nişte evaluări. Pacientul ăla are dreptul la nişte evaluări: radiografie, analize biologice, o urmărire pentru 3-4 zile. Într-un context în care s-a putut gestiona un număr de cazuri pe internare, am gestionat acest număr de cazuri cu o regulă în care avem două teste negative. În acest moment noi suntem la faza în care, la propunerea Grupului tehnic din cadrul Ministerului Sănătăţii, mâine vom semna un ordin de ministru în care tot pacientul asimptomatic sau simptomatic uşor, va beneficia de o internare de 10 zile”.

Tătaru spune că după cele zece zile de internare, urmează o izolare la domiciliu de 14 zile.

”În a şaptea zi se efectuează un test care dacă este negativ la zece zile se merge acasă, dacă este pozitiv totuşi, dar nu mai avem simptome de cel puţin trei zile la cei asimptomatici, la zece zile va pleca acasă cu izolarea la domiciliu până la 14 zile, sub suprevegherea medicului de familie. Acest Ordin va fi semnat mâine pentru a decongestiona dintre spitale, dar nu putem da un asimptomatic acasă, în prima zi acasă pentru că nu putem şti cum are evoluţia acel asimptomatic”, a declarat Tătaru.
Ministrul Sănătăţii a dat ca exemplu cazul unui ambulanţier de la Suceava care a decedat acasă, după ce refuzase internarea pe motiv că nu avea simptome.

Autorul știrilor

Cristina Sterian

2 Comentarii

Apasă aici pentru a publica un comentariu

  • Acum multi ani, am fost internata la Grigore Alexandrescu, cu fiica mea, timp de peste 1 luna. Era sectie de carantina, de boli contagioase. Eram fumatoare (si, acolo, nu exista sa fumezi in curtea spitalului… fara probleme), aveam copilul mai maricel si in stare (aparenta) mai buna, asa ca… atunci cand coboram (permis-furisat, dar… numai pe scara de serviciu si de putine ori/zi, numai in anumite momente ale zilei), dimineata, sa fumez… ma intorceam cu bratul plin de cafele – si biscuiti si pampers-i etc. (de la chioscul din spital), pentru mamicile din celelalte saloane. Aproape toate, erau saloane de 2… maxim 3 paturi si, in ele, pacientii erau “sortati” in functie de afectiuni s.a. – si, pe cat era posibil, si mutati, pe masura afectiunea lor se rezolva, alaturi de altii, cu probleme asemanatoare si “in acelasi stadiu”. Existau vreo 4 frigidere, 2 cabine de wc si 1 camera de dus. Erai certat daca nu aeriseai, constant, camera (“era crima” sa fie “aer inchis” in camera), toate obiectele personale trebuiau sa fie stranse, constant, lumea se spala pe maini pana la cot (invatand de la asistente), unori se murtau si masti la nas si la gura, usile saloanelor stateau inchise permanent (in zilele de canicula, puteai inchide geamul, in timpul pranzului, si lasa usa salonului deschisa, ca sa intre aer de la aparatele de aer conditionat) si, la fel, ti se facea observatie si daca observau ca te plimbi des la toaleta. Nu exista sa fie permis sa se faca “bisericute” de oameni “la barfa”, vizite intre saloane, si, si in salonul mic, ti se cerea sa stai cat mai mult in patul tau, in jumatatea ta de camera. Ti se lasa solutie de dezinfectat “de-a lor” (intr-o sticla… in ce aveai), ca sa poti sterge diverse suprafete atinse des… si in afara momentelor cand veneau femeile de serviciu sa faca curat (si… faceau, nu gluma!) – stergeai marginile patului, telefonul, jucariile, pe langa chiuveta, clanta, dulapiorul, pervazul etc… de peste 10x/zi. Copiii, pacientii, aveau voi sa manance numai mancarea adusa (mancare foarte buna si gatita in spital), nu aveau voie sa iasa din salon decat pentru a merge la toaleta, dus, la sala de tratament sau la diverse investigatii. La bai si dus era plin de solutii de dezinfectat si mainile si suprafetele – si aveau si instructiuni si si sapunul era unul special. Fumand si, astfel, iesind din salon (desi o faceam… avand grija sa nu fie nimeni pe holuri)… mi s-a batut obrazul de foarte mult ori, caci… era spital si sectie de boli contagioase… si nimeni nu era acolo “in concediu”, “la distractie”. Purtam masca atunci cand era mai aglomerat prin curte si… oamenii de prin jur (veniti la urgente etc.) se uitau ca “la o ciumata” la mine, lol, si se dadeau la o parte – dar… asa trebuia sa fac. A fost primul meu contact cu un spital si o sectie in care… n-am auzit pe nimeni, din tot personalul, de orice categorie, sa tipe, sa vorbeasca urat, sa barfeasca, sa se planga, sa… orice e urat sau negativ. Curatenia si ordinea impecabila erau “baza normalitatii”. Ma lasau sa ies la tigara, de cateva ori pe zi… pe usa (si pe scarile inguste si pustii) “de serviciu”, fumand in afara curtii spitalului, evitand contactul cu oamenii si pe drumul la/de la a fuma si stand departe de toti, chiar si cand fumam. Mereu mi se spunea sa ma las de fumat. Nu existau vizitatori, iar pachetele le primeau asistentele, la usa principala… mereu inchisa si “pe baza de tag-sonerie”. Sectia era la ultimul etaj al spitalului. Am fost testata si eu, pentru “orice microb”, atat la internare, cat si o data la cateva zile (1 test pozitiv = mutat in alt spital, pentru adulti) – la fel se intampla pentru toti parintii.

    La Ramnic, cum sunt si asimptomatici… poate s-ar putea forma, discret, cate un salon de fumatori… “pe geam”… cat timp nu se simte miros de tigara in camera (se simte miros, se arunca mucuri aiurea = nu mai fumeaza nici unul!) si… ore de dus pentru fiecare salon, cu dezinfctare intre “ture”… desi… la toalete… ce mai faci… in afara de a purta masca, a nu atinge nimic, a astepta ceva timp dupa ultimul care a folosit-o si a te dezinfecta cat mai bine, obisnuindu-te si sa nu atingi fata?!?

    La G.A. am fost invatata sa spal vesela cu sapun antimicrobian, caci, cica, e mai bun decat detergentul de vase. O punga de chips-uri sau pufuleti, de ex., erau… ca drogurile: “materiale ilicite”, caci… n-aveai voie sa aduci, in saloane, mancare “din afara”.
    Aveau gratii la geamuri pentru ca o mamica sarise, la un moment dat… daca e sa dau crezare folk-ului de acolo. La vizite erai intrebat si de “starea psihica”, caci exista ceva numit… “depresie de spital/de pat”… nu mai tin minte cum = nu mai gandesti cu toata logica ta si ai stari emotionale mult mai intense. Acolo nu se pleca din pat decat cu bune motive – o faceai si erai prins… = mai primeai, o data, instructajul de baza… si cu bataie de obraz, pentru lipsa de bun simt fata de ceilalti pacienti+apartinatori si tot ce munceau ei, personalul sectiei si spitalului.
    Sa ies de 2-3 ori pe zi… era un lux deosebit. Intr-o luna de stat in pat, cu copil de vreo 10 ani care nu mai avea simptome deosebite, mi-am dus copilul spre pod, pe trepte, de vreo 2 ori si… cand am fost si prinse ce facem… numai in jos am privit, zile bune, de… regretam ce am facut… . De doua ori l-am scos in curte, intr-o zona pustie, cu permisiune data cu un sfert de gura si dupa multe explicatii si prezentand “planuri” strategic facute si numai cand era aproape de externare si… timp de vreo 10-15 minute. Era sectie de boli contagioase: coborai fara sa atingi balustrada, deschideai usile cu servetelul sau halatul “de iesit”, apartinatorii mergeau la masa la sfarsitul programului de servit, foloseai hartie pentru a deschide robinetul de la baie, plecai spre baie inainte de a avea nevoie urgenta, caci… daca gaseai mizerie… trebuia sa anunti si sa astepti sa curete (=cateva minute dura, atat) etc..

    Cu “ingrijirea la domiciliu ” e o singura mare problema: nu toti oamenii vor sti si vor putea sa se descurce cu a fac cumparaturi in siguranta… plus ca… destui… n-or sa respecte masurile de izolare… doar pentru ca nu vor avea chef/vor avea chef de altceva + daca dezvolta simptome din nou… trebui sa ii duci, din nou, la spital, sa le faci internarea din nou… etc..
    MULTI NU VOR PUTEA AVEA O LOCUINTA NUMAI A LOR, CACI LOCUIESC CU FAMILIILE!!!!! Si ceea ce tine de instalatiile sanitare… nu e chiar ideal… in multe blocuri si in multe locuinte… . Etc.!

    Catre cea care a dat interviul, daca citeste: ai rabdare; nu mai astepta un rezultat care sa iti permita sa pleci, caci… o vei lua razna: gandeste-te ca… fie ca e o luna, fie ca sunt doua… e putin timp din viata ta si e mai important sa fii bine; nu privi internarea ca pe “o puscarie” ci ca pe o perioada din viata ta in care traiesti in alt mediu, cu alti oameni; cand simti ca “nu mai poti”, fa ceva dragut pentru cei din jur, fii sprijinul lor, ajuta-i… in orice mod, bun, poti/oricum au nevoie; invata ceva, singura sau de la cei din jur, sau… invata-i cate ceva; jucati jocuri si faceti-va propriile glume si “joculete”; faceti o surpriza frumoasa personalului medical sau cuiva pe care il simtiti ca nu-l mai tin nervii; radeti si zambiti si mai faceti si cate o gluma “planificata” (de bun simt si… care sa nu streseze-deranjeze pe nimeni). Nu pot sti ce simti, insa, intr-un fel… stiu ca poate fi foarte greu: din ceva greu si… evident… neplacut tuturor si “ne-dorit” de fiecare… puteti face si ceva frumos, ceva care, cu tot “raul” si toate greutatile… sa va ramana drag, in suflet. 🙂 Multa sanatate si mult succes! 🙂



Publicitate