Social Tineri pentru România

MATEI SAVA, ELEVUL HASDEEAN PASIONAT DE ACTORIE, A JUCAT ROLUL VIEȚII SALE! Un tânăr model și de 10 la Bac! Aceeași notă ar fi luat la un concurs de frumusețe, comentează colegele

Un tânăr pasionat de muzică, teatru, drumeții, aplaudat la scenă deschisă la finalul fiecărei piese în care a jucat alături de colegii săi din trupa 3,14, Matei Sava, unul dintre absolvenții Colegiului B.P. Hașdeu, a demonstrat încă o dată, dacă mai era nevoie, că este un adolescent înzestrat cu mult talent și inteligență. Matei, absolvent al clasei de Matematică-Informatică bilingv, este unul dintre cei 6 bacalaureați de 10 ai Buzăului.

Contactat de reporterii șansanews.ro, Matei Sava a vorbit despre modul în care a decurs examenul maturității anul acesta. În opinia lui Matei, Bacalaureatul a fost un test pe care-l putea trece orice elev care se pregătea cât de cât pentru examenul maturității. În cazul său, situația a fost alta. Venind dintr-una dintre cele mai bine cotate clase ale Hasdeului, Matei s-a pregătit intens pentru a se menține printre cei mai buni, așa cum a fost în toți acești ani de liceu. Chiar și așa, cu modestie, hasdeeanul spune că rezultatul maxim înregistrat la Bacalaureat l-a luat prin surprindere.

“Știam că am făcut de o notă relativ mare dar n-aș fi putut garanta nota 10. Cu puțină pregătire toată lumea ar fi putut promova. Dacă ziua bacului era una bună pentru tine și aveai  și puțin noroc, cred că puteai să iei și o notă destul de mare. M-am pregătit dar sunt sigur că au fost copii care au lucrat mult mai mult decât am făcut-o eu. În cazul meu a fost și mediul care m-a ajutat foarte mult, în sensul în care am fost într-o clasă cu elevi foarte, foarte buni și atunci standardul general era unul foarte înalt. Și atunci cred că și asta m-a împins puțin de la spate.”, a declarat Matei Sava pentru șansanews.ro.

Odată ce a aflat rezultatul de la Bacalureat, Matei vrea să se întoarcă, pentru moment, la vechile sale pasiuni, la care a fost nevoit să renunțe o perioadă, pentru a se putea pregăti pentru examenul maturității.

“Recunosc că nu mi-am făcut un plan detaliat. Cred că voi reveni la vechile mele pasiuni pe care le-am abandonat înainte de anul acesta: muzică, excursii la munte,  plănuiesc să fac asta vara aceasta. Să mă relaxez cu moderație și apoi să mă pun în temă cu ce înseamnă universitatea.”

Cât despre viitor, Matei Sava se gândește să plece din țară și să urmeze o facultate în Anglia. Nu este decis 100%, însă și-ar dori să studieze în Anglia iar apoi, cine știe, poate se va întoarce în țară să pună în aplicare cunoștințele dobândite peste granițe.

“Am aplicat în afară, în Anglia, urmează să mă hotărăsc la ce universitate voi merge, am de ales:  politică, filosofie și economie, e un curs care m-a atras tocmai pentru că ai o gamă mai largă de opțiuni din moment ce-l faci, pentru că momentan nu știu exact ce vreau să fac după ce termin universitatea, așa că am zis să mă specializez pe mai multe domenii de genul politică și economie, și să aleg după ce vreau să fac. În cazul ideal aș vrea să revin în țară și aș vrea să o fac cât mai repede. Aș vrea să pot lucra din țară, evident în domeniul acesta. Totuși, nu știu ce voi face. Nici nu sunt 100% sigur că voi pleca în Anglia. Am o lună să mă decid ce fac.”, a adăugat Matei Sava, pentru șansanews.ro.

Matei Sava a avut un parcurs excelent și pe parcursul liceului. A finalizat cursurile cu media 9,73. A luat 10 la Bac iar colegele din Hașdeu spun că ar fi primul și la un concurs de frumusețe.

Anunţul Buzoian

Implică-te!