Actualitate

PENTRU A TREIA ZI, POMPIERII DIN BRĂILA ÎNCEARCĂ SĂ GĂSEASCĂ TRUPUL BĂRBATULUI DIN POTOCENI, CARE S-A ARUNCAT ÎN DUNĂRE. Misiunea este dificilă, apă adâncă și curenți puternici

 Pompierii și scafandrii din Brăila au reluat, luni, căutările pentru găsirea buzoianului de 38 de ani, de fel din localitatea Potoceni, care s-a înecat în Dunăre, în timp ce se afla cu prietenii la o partidă de pescuit.

Vasile Petrache este căutat de două zile, mai exact de sâmbătă din jurul orei 14.00 când prietenii buzoianului au sunat la 112 și au anunțat că bărbatul a dispărut în apele Dunării.

Căutări cu barca și scafandri au avut loc toată ziua de sâmbătă și duminică până la lăsarea întunericului iar luni misiunea angajaților ISU Brăila a fost reluată.

Potrivit colonelului Ștefan Stoian de la ISU Brăila, intervenția este una dificilă, apa e foarte adâncă și sunt curenți mari în zonă. Mai mult decât atât, nu se știe cu exactitate locul în care bărbatul a dispărut în adâncuri. Prietenii ar fi spus doar că acesta a plecat singur, cu gândul de a trece Dunărea înot, și nu se știe clar unde s-a înecat.

Înotul în zona de campare a grupului de buzoieni din care făcea parte și bărbatul căutat acum este strict interzis.

Vasile Petrache, buzoianul de 38 de ani din Potoceni, înecat în Dunăre, la Brăila, unde a mers cu prietenii la pescuit, provine dintr-o familie cu posibilități materiale reduse, fiind un om greu încercat de viață. Anul trecut, bărbatul și-a pierdut fratele, iar apoi o altă nenorocire s-a abătut asupra acestei familii. Mama lui Vasile a fost diagnosticată cu tumoare cerebrală și este țintuită la pat. De asemenea, tatăl tânărului este bolnav.
Vasile era un muncitor și respectuos.

Sâmbătă, el a mers la pescuit împreună cu prietenii, în județul Brăila, pe brațul Vâlciu. Încă de acasă, își pusese în gând să se scalde în apele Dunării.

Odată ajuns pe malul fluviului împreună cu prietenii, după ce a fost pregătit locul de campare, buzoianul s-ar fi aruncat în apă.

Cu câțiva metri înainte să ajungă la mal, Vasile a fost înghițit de ape. Prietenii au cerut ajutorul pompierilor iar de atunci, buzoianul este căutat în apele Dunării.

Citește și : http://sansanews.ro/foto-tanar-din-potoceni-inecat-in-dunare-era-cu-prietenii-la-pescuit-acum-cu-totii-se-roaga-sa-i-gaseasca-trupul/

Anunţul Buzoian

Implică-te!

Publicitate