SĂNĂTATE

SFATUL SPECIALISTULUI: Ce analize trebuie să faci ca să afli dacă ai risc de diabet

Peste 2 milioane de români suferă de diabet de tip 1 sau 2, însă numărul celor care au această afecțiune, estimează specialiștii, este mult mai mare, pentru că mulți oameni nu știu că suferă de această boală.

Medicul Mihaela Posea, specialist în nutriție, diabet și boli metabolice, a vorbit, la Medika TV, despre riscul de a dezvolta această boală, dar și care sunt categoriile de persoane mai expuse să facă diabet. Persoanele de peste 45 de ani și cele cu obezitate sunt predispuse la apariția diabetului. De aceea, este important ca acestea să-și monitorizeze glicemia.

Specialiștii recomandă un set de analize, care pot indica așa-numitul stadiu de pre-diabet, o stare dinaintea diabetului, dar care, odată descoperită, poate fi controlată astfel încât să se prevină apariția bolii.

Despre ce analize este vorba, citiți AICI !

Autorul știrilor

Cristina Sterian

- absolvent al Facultăţii de Limba şi Literatura Română
- activitate jurnalistică din anul 2000 şi până în prezent în cadrul Focus FM, Focus TV şi Şansa Buzoiană
- corespondent regional agenţie de presă News.ro

Adaugă comentarii

Apasă aici pentru a publica un comentariu

Anunţul Buzoian

Implică-te!

Publicitate