Actualitate SĂNĂTATE

SOS! Spitalul Rm. Sărat: mulți pacienți, prea puțini medici! Secția ATI are un singur specialist

Situația din Spitalul Municipal Rm. Sărat, spital suport pentru tratarea pacienților COVID-19, devine, ușor, ușor, foarte complicată. Numărul pacienților crește, în timp ce deficitul de medici se menține ridicat și, în plus, apar și primele contaminări în rândul cadrelor medicale

Situația din Spitalul Municipal Rm. Sărat, spital suport pentru tratarea pacienților COVID-19, devine, ușor, ușor, foarte complicată. Numărul pacienților crește, în timp ce deficitul de medici se menține ridicat și, în plus, apar și primele contaminări în rândul cadrelor medicale. Spitalul are nevoie de specialiști pentru aproape toate secțiile, însă, în ciuda apelurilor repetate din ultima vreme, situația a rămas neschimbată. Doar doi medici s-au alăturat echipei de la Rm. Sărat în ultimele luni, un infecționist și un epidemiolog detașați de la Spitalul Județean Buzău pentru a-i ajuta pe colegii lor de la Rm. Sărat în lupta cu noul coronavirus.

Cea mai gravă situație este la secţia ATI, unde activează un singur medic specialist. Astfel, nu pot fi acoperite nici măcar gărzile, motiv pentru care mai mulți pacienți confirmați cu COVID-19 și care aveau și comorbidități, necesitând îngrijiri în secția ATI, au fost transferați în spitale din Capitală.  Din momentul în care Spitalul Municipal Rm. Sărat a început să primească bolnavi COVID-19 și până luni, 25 mai, 13 pacienți au fost transferați în București, în spitale în care puteau fi îngrijiți corespunzător.
În continuare, pe Secția ATI de la Spitalul Rm. Sărat se află internat un pacient. Este vorba despre o persoană cu o stare de sănătate precară, care a avut nevoie inclusiv de transfuzii de sânge și care necesită o atenție sporită din partea cadrelor medicale. Pacientul se află în grija singurului medic cu specialitatea de Terapie Intensivă din spital. Iar după ce medicul își termină tura, bolnavul este supravegehat de medicul de gardă de la Medicină Internă.

“ Este foarte greu, avem un singur medic specialist specialitatea ATI. Nu avea cine să urmărească pacienții la Anestezie și Terapie Intensivă și atunci am transferat 13 cazuri grave către București. Mai avem un singur pacient la ATI. Când nu este medicul specialist, monitorizează și urmărește pacientul medicul de pe linia de gardă Medicină Internă”, a declarat directorul medical al Spitalului Rm Sărat, Felicia Vasile, în emisiunea Focus News de la Focus Tv.

Sunt însă internați în spitalul suport de la RM. Sărat și alți buzoieni confirmați cu coronavirus care ar putea oricând dezvolta complicații pe fondul afecțiunilor de care suferă.


“În ultima perioadă au venit foarte mulți pacienți oncologici, cu multe comorbidități, care pun probleme prin prisma acestor afecțiuni de bază ale dumnealor, nu neapărat prin prisma bolii COVID-19. Câțiva dintre ei sunt pacienți cu gravitate mare și care necesită măsuri speciale de îngrijire.”, a adăugat directorul medical al Spitalului Rm Sărat, Felicia Vasile, în emisiunea Focus News de la Focus Tv.

69 de pacienți sunt internați, în total, în Spitalul Rm. Sărat. Cei mai mulți sunt la Boli Infecțioase, Pneumologie dar sunt și pacienți COVID-19 “cazați” la Chirurgie, în lipsă de locuri pe alte secții.


Pe de altă parte, luni, 4 persoane au fost externate, după ce au reușit să învingă coronavirusul.

Anunţul Buzoian

Implică-te!

Publicitate