Actualitate Social

Şoseaua Ploiești, Buzău, Focșani, Pașcani, autostradă sau drum expres?

La vreme de criză economică marile proiecte de infrastructură sunt reanalizate şi repuse pe tapet ca fiind una dintre soluţiile de relansare economică. Unul dintre aceste proiecte de infrastructură rutire este cel al şoselei care ar urma să lege Bucureştii de nordul Moldovei şi care va porni din Ploieşti va trece prin Buzău şi va ajunge la Paşcani. 

Circa 340 de kilometri ar urma să aibă viitorul drum de mare viteză care va lega Moldova de sudul țării și de București, împărțit pe loturi între Ploiești, Buzău, Focșani, Bacău și Pașcani.

Proiectanții au definitivat între timp traseul oficial, cu excepția unor variante încă de analizat pe lotul Bacău – Pașcani, iar în următoarea fază vor decide dacă drumul va fi unul expres sau direct autostradă (autostrada A7, 16 km în prezent în execuție lângă Bacău), precizeaza hotnews.ro. Aceeaşi publicaţie  a consultat planurile oficiale și a realizat o hartă interactivă cu traseul în detaliu, inclusiv nodurile rutiere și variantele luate în calcul.

A7 sau DX5 ar urma să poarte ca indicativ viitorul drum de mare viteză care va lega Moldova de sudul țării și București. A7 dacă va fi autostradă, iar DX5 dacă va fi drum expres.
În prezent, pe circa 338 de kilometri, de la Ploiești la Pașcani (minus centura Bacău), sunt în elaborare studiile de fezabilitate și proiectele tehnice – patru contracte distincte.
Recent, firmele contractate au terminat prima analiza multicriterială (AMC1) și, pentru trei tronsoane, au definitivat care va fi traseul oficial al drumului de mare viteză. Pentru tronsonul Bacău – Pașcani (circa 80 km) au mai rămas în picioare și câteva variante alternative.
Aceste trasee merg mai departe la analiza multicriterială 2 (AMC2), etapă în care consultanții vor și decide și dacă viitorul drum de mare viteză va fi construit ca drum expres sau va fi direct autostradă.
Ce spune CNAIR despre modul cum au fost alese traseele:
Variantele de traseu propuse au fost proiectate în corelare cu obiectivele implementate de către autoritățile locale (P.U.G-uri, P.U.Z-uri, Autorizații de construire emise, Certificate de urbanism emise), de marii deținători de rețele (rețele electrice, rețele de apă/canal etc.) sau de către alte instituții ale statului român (M.A.I, M.A.P.N, S.R.I etc.).
Pentru fiecare sector în parte au fost analizate variante de traseu având la bază informații precum hărți topografice, hărți geotehnice, limitele și localizarea ariilor naturale protejate, anchete de trafic, studiu arheologic preliminar și studiu geotehnic preliminar. Viteza de proiectare folosită la proiectarea elementelor geometrice ale traseului este de 140km/h.
Pentru sectoarele Ploiești – Buzău și Bacău – Pașcani au fost analizate câte 6 alternative de traseu, iar pentru sectoarele Buzău – Focșani și Focșani – Bacău, câte 3 alternative.
Departajarea alternativelor de traseu s-a realizat printr-o analiză cantitativă cu aplicarea următoarelor criterii: criteriul tehnic, criteriul financiar, criteriul de mediu și criteriul social.
Mai multe amănunte AICI

Anunţul Buzoian

Implică-te!

Publicitate