Actualitate SĂNĂTATE

UPDATE Protest spontan la Spitalul de Psihiatrie Săpoca. Protestatarii au o singură revendicare: să plece managerul

Protest spontan la Spitalul de Psihiatrie și pentru Măsuri de Siguranță Săpoca. Mai mulți angajați ai unității, medici şi personal TESA, au ieșit din cabinete și saloane și protestează în curtea spitalului, cerând demisia ori demiterea actualului manager interimar, Cristina Păun. 
Potrivit sindicalistei-șef de la Spitalului Săpoca, Mariana Spoială, protestul nu ar fi girat de sindicat. 
De altfel, încă de la numirea Cristinei Păun în funcția de manager al spitalului Săpoca, angajații s-au revoltat față de decizia  ministrului Sănătății de atunci, Victor Costache.
În aceeași zi în care Păun  a fost numită în funcție,  sindicatul din unitatea medicală i-a transmis un mesaj ministrului prin care arăta că managerul nou numit a fost concediat de două ori.
Scrisoarea, adresată în numele salariaților spitalului și semnată de liderul sindicatului, Mariana Spoială, arăta  că în august 2017, actualul manager interimar a fost cercetat disciplinar și i s-a desfăcut contractul de muncă din cauza unui prejudiciu de 23 de miliarde de lei vechi, constatat de Curtea de Conturi. În decembrie, 2018 Cristina Păun a fost reîncadrată după ce instanța a decis că nu putea fi sancționată cu desfacerea contractului de muncă pentru fapte cu o vechime mai mare de 6 luni. În martie, anul trecut, Cristina Păun, a fost concediată a doua oară pentru că ar fi refuzat să se achite de sarcinile de serviciu, după reîncadrarea dispusă de Justiție. Contestația formulată de ea se judecă, în prezent, la Curtea de Apel Ploiești.
Angajații Spitalului de Psihiatrie și pentru Măsuri de Siguranță Săpoca mai menționau în acea scrisoare deschisă  două dosare penale deschise, unul de DNA Ploiești, altul de Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău, în care ar fi vizate și fapte ale actualului manager interimar.
Și atunci și acum, salariații unității medicale o mai acuză pe directoarea Cristina Păun că ar fi creat stări conflictuale în perioada în care a lucrat în spital, sub managementul fostului director Dumitru Popescu.
Prin scrisoarea transmisă la începutul primăverii ministrului Sănătății, angajații spitalului de psihiatrie din județul Buzău mai cereau ca fosta directoare Viorica Mihalașcu să fie repusă în funcția de manager interimar sau, dacă acest lucru nu este posibil, să fie ales un membru din Comitetul Director.
UPDATE [10:19] 22 MAI 2020 › Protestul de la Spitalul de Neuropsihiatrie Săpoca din județul Buzău continuă. Circa 30-40 de angajați sunt în curtea spitalului, medici și personal TESA, care cer demiterea actualului manager interimar, Cristina Păun.
”Protestul nostru e unul ad-hoc, organizat în curtea spitalului, cu privire la faptul că actualul manager, considerăm noi, nu-și desfășoară activitatea în niște condiții optime. Modul de comunicare cu salariații, deciziile pe care le ia cu activitatea din trecut, activitatea curentă….Imediat cum a fost numită a avut ca prim obiectiv schimbarea semnăturii mele din bancă, a instalat un sistem de monitorizare, și audio și video, a modificat comisia de disciplină fără acordul Comitetului Director. Am trimis un memoriu si la minister,  vrem să fie revocată din funcție doamna manager Păun” , a declarat directorul financiar al spitalului, Laurențiu Vlad.
Conform sursei citate, activitatea din spital nu este afectată din cauza protestului.
UPDATE [10:31] 22 MAI 2020 › Un memoriu semnat de 150 de angajaţi a fost înaintat Ministerului Sănătăţii, aceştia ameninţând că demisionează dacă managerul interimar Cristina Păun nu este revocată din funcție. Sindicaliștii speră ca ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, care vineri dimineață ar fi în drum spre Moldova, să ajungă și la spitalul din Săpoca, pentru a vedea personal ce probleme sunt aici.
UPDATE [11:39] 22 MAI 2020 › Managerul interimar Cristina Păun a transmis un document către protestatari în care îi notifică în legătură cu faptul că încalcă regulile instituite de starea de alertă şi îi somează să treacă la lucru pentru a nu perturba actul medical. În replică aceştia au transmis că nu e perturbată activitatea medicală.
UPDATE [12:41] 22 MAI 2020 › Un echipaj de Poliţie chemat de directoarea Păun nu ar fi putut intra în spital după ce poliţiştilor li s-ar fi luat temperatura şi s-ar fi stabilit că în cazul unui agent, temperatura  ar fi peste limita impusă. Echipajul a întors mașina și a părăsit curtea spitalului, ulterior un alt echipaj venind să discute cu protestatarii.

Anunţul Buzoian

Implică-te!

Publicitate