Parcul Alexandru Marghiloman, atestat ca parc dendrologic încă de pe vremea politicianului al cărui nume îl poartă, a fost pur și simplu mutilat printr-o intervenție neautorizată a angajaților de la “Urbis Serv”, care au operat cu plugul și buldozerul pe o întindere mare din suprafața sa. Lucrările au avut loc zilele acestea și s-au oprit, deocamdată, în zona perdelei de chiparoși care mărginesc prima alee dinspre heleșteele parcului.
Urmele dezastrului produs florei din zonă sunt la vederea oricărui trecător prin zonă. Plugul a pătruns până la rădăcinile pomilor, sunt împrăștiați peste tot puieți și alte resturi smulse din pomi, iar gardul viu de pe toată zona arată a dispărut.
Vineri, activistul civic buzoian Sorin Udrea a luat la pas întregul parc și spune că a fost șocat de tabloul pe care l-au lăsat în urmă cei care au efectuat lucrările.
“Sunt șocat de distrugerile cu excavatoarele într-o zonă protejată, inclusiv de tăierea rădăcinilor copacilor și construcția unei structuri nepotrivite lângă Casa Grădinarului. Mă întreb dacă există autorizații și dacă Direcția Județeană de Mediu va răspunde la sesizări. Au tăiat rădăcinile unor copaci sănătoși, care aveau peste 40, 50 de ani lejer, copaci care vor fi toți afectați. Am văzut acolo că s-a intrat cu buldoexcavatoarele și pe malul lacului, deci practic exact pe lângă copaci. Nu avea nicio logică, niciun raționament să intri cu buldoexcavatorul pe acolo și să sapi la rădăcina copacilor, tăind ăă rădăcinile acestora.Deci rădăcini mari, puternice. Este incredibil ce s-a întâmplat. Au defrișat o zonă foarte mare în jurul a ceea ce construiesc ei acum. Au renovat Casa Grădinarului. Un lucru important este că la acea construcție renovată, deci la Casa Grădinarului, avem acolo, în spatele acesteia, o structură modernă, modernistă din metal și sticlă și geam termopan, care nu are nimic de-a face cu arhitectura zonei, iar zona respectivă ține de Ministerul Cultelor. Acum 13 ani, eu am vrut, acolo, pe de-a lungul gardului Parcului de la Mărghiloman, pe exterior, să trag un cablu de curent electric și mi-a cerut Primăria, deși eram în afara parcului, deci să se înțeleagă bine lucrul acesta, în afara gardului parcului, mi-au cerut autorizație de la Ministerul Culturii. Sunt curios dacă ei au autorizația ministerului pentru o construcție în interior, amplasată lângă un monument istoric, în condițiile în care ei au modificat aspectul arhitectural al zonei. Foarte ciudat lucrul acesta! Mai mult decât atât, eu nu cred că au primit de la Mediu sau de la oricine altcineva vreo autorizație ca să poată să facă ceea ce au făcut ei acolo. Eu am mai făcut la un moment dat, am mai făcut niște sesizări către Mediu, pentru că intră acolo tot timpul mașini de la Urbis și de la Compania de Apă și iau apă din lac. Intră pe aleile respective, rup crengile copacilor. Cei de la Mediu au răspuns neoficial spunând că luciul de apă de acolo ține de Primărie și că pot să facă ce vor.”, a explicat activistul Sorin Udrea.
Parcul Alexandru Marghiloman a fost introdus în lista rezervațiilor naturale a județului Buzău printr-o hotărâre a Consiliului Județean, adoptată pe data de 6 iunie 1995, prin care a fost adoptat, totodată, regulamentul de administrare a fiecărui obiectiv în parte.
În plus, există Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 462/2001, care stabilește cadrul general pentru protecția ariilor naturale, categorie în care intră și parcurile dendrologice dacă sunt declarate oficial ca atare.
Potrivit celor trei acte normative citate mai sus, orice intervenție sau activitate umană într-un parc dendrologic desemnat oficial ca arie naturală protejată, cum este cazul Parcului Marghiloman, este supusă unor reguli stricte de management și conservare.
Hotărârea Consiliului Județean vine cu mențiuni concrete în acest sens și stipulează că administratorul Parcului Marghiloman, în cazul de față Consiliul Local Municipal Buzău, nu poate desfășura nicio operațiune în zonă, dacă nu este fundamentată de un plan de management aprobat de Academia Română și de Direcția Județeană de Mediu.
Am solicitat conducerii Direcției Județene de Mediu Buzău să ne comunice oficial dacă municipalitatea a cerut instituției aviz pentru lucrările proaspăt efectuate în Marghiloman. Directorul instituției, Mădălina Ion, ne-a transmis că, până în acest moment, instituția pe care o conduce nu a primit nicio solicitare în acest sens.
Dan Cuza, directorul“Urbis Serv”, societate care a efectuat lucrările neautorizate, a refuzat orice dialog pe această temă și cerut ca informațiile să-i fie solicitate, printr-o cerere scrisă, în baza Legii 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public.
Parcul Alexandru Marghiloman este renumit nu doar datorită istoriei sale, ci este recunoscut ca un parc dendrologic deosebit de valoros, a cărui floră include atât specii autohtone, cât și specii aclimatizate, aduse din străinătate, prin eforturile depuse de soția politicianului, Eliza Marghiloman.







Adaugă comentarii