Actualitate

Alertă de gripă aviară! Autoritățile fac controale la ferme

Alertă în rândul crescătorilor de păsări și a autorităților sanitar veterinare după confirmarea a două focare de gripă aviară în județele Mureș și Harghita.

Imediat cum a fost depistat virusul la păsări din cele două județe, la nivelul întregii țări au fost luate măsuri pentru prevenirea răspândirii gripei aviare. Astfel, a fost suspendat comerţul cu păsări, dar şi activităţile comerciale cu păsări vii prin intermediari. Comercializarea va fi făcută doar de către fermele comerciale autorizate, cu păsări a căror stare de sănătate este atestată.

La Buzău, apariția noilor focare de gripă aviară i-a pus în gardă pe specialiștii de la Direcția Sanitar Veterinară. In aceste zile, toţi operatorii economici care se ocupă cu comercializarea păsărilor sunt verificaţi în cel mai mic detaliu.

” La această dată, serviciile sanitar veterinare buzoieni sunt în alertă, având în vedere declararea focarelor de gripă aviară din judeţele Mureş şi Harghita. În acest moment sunt verificaţi toţi operatorii economici care desfăşoară activităţi de comercializare a păsărilor vii şi aici mă refer la mijlocitori de afaceri cu animale, intermediari cu păsări şi magazine vânzare pui o zi. La această dată este permisă comercializarea păsărilor numai prin intermediul magazinelor de vânzare a păsărilor vii deţinute de fermieri care deţin exploataţii de comercializare autorizate sanitar veterinar şi a căror stare de sănătate este certificată de medicul veterinar care îşi desfăşoară activitatea la nivelul fermelor. Celelelate activităţi de intermediere şi de mijlocitori de comercializare a păsărilor vii sunt interzise sau suspendate pe o perioadă de 30 de zile”, a declarat purtătorul de cuvânt al DSVSA Buzău, Iulian Moca

Pe de altă parte, medicii  sanitar veterinari îi sfătuiesc pe crescători să fie foarte atenți la starea de sănătate a păsărilor iar când apar modificări să anunțe imediat medicul veterinar din localitate.

” Crescătorii de păsări trebuie să fie atenţi la statusul de sănătate al animalelor şi aici mă refer la mortalităţi, la starea de morbiditate şi de mortalitate a păsărilor, adică dacă sunt afectate păsările, dacă acestea consumă furaje, dacă nu, dacă sunt abătute, inapetente, prezintă simptome respiratorii, trebuie de îndată să apeleze medicul veterinar din localitate care, la rândul său, va informa Direcţia Sanitar Veterinară”, a mai declarat Iulian Moca de la DSVSA Buzău.  

Etichete

Publicitate