Actualitate SPORT

(UPDATE) Antrenorul Gloriei, luat de ambulanță de la antrenament

Sursa foto Fb/ FC Buzău-pagina oficială

UPDATE: Antrenorul Gloriei Buzău, Eugen Neagoe, a fost lăsat să plece acasă de la Spitalul Județean Buzău, după ce timp de mai bine de 3 ore a fost supus mai multor investigații medicale. Mâine urmează să participe la o conferință de presă organizată înainte de partida pe care Gloria Buzău o va susține, peste câteva zile, în compania Farului.

Cel mai probabil  stresul și presiunea din ultima perioadă, în contextul în care Gloria Buzău nu stă deloc bine în clasament, ocupând ultimul loc, și-au spus cuvântul asupra stării de sănătate a antrenorului. În plus, dimineață, un alt angajat al clubului din Crâng ar fi fost luat cu ambulanța și dus la spital din cauza unor probleme de sănătate. Toate acestea ar fi creat o stare de tensiune. În final, Eugen Neagoe s-a simțit rău, nu a mai urcat în autocarul cu care urma să ajungă la Mărăcineni, unde era programat antrenamentul echipei. A fost dus cu ambulanța la spital, pentru investigații la Cardiologie.

ȘTIREA INIȚIALĂ: Antrenorul Gloriei Buzău, Eugen Neagoe, a ajuns astăzi la spital, după ce a acuzat stări de rău.

Potrivit unor surse, antrenorul grupării din Crâng s-ar fi  simțit rău în prima parte a zilei, în timp ce se afla la baza sportivă. Înainte de antrenamentul programat astăzi cu fotbaliștii, Eugen Neagoe ar fi acuzat stări de rău, așa că oficialii clubului au sunat la 112, solicitând ajutorul unui echipaj medical. O ambulanță l-a preluat pe antrenor și l-a transportat de urgență la Spitalul Județean Buzău. Aici, imediat antrenorul a fost supus mai multor investigații amănunțite. Mai multe ore, Eugen Neagoe s-a aflat sub supravegherea medicilor.

Contactat de reporterii Șansa News.ro, antrenorul Gloriei Buzău a refuzat să ofere informații despre problemele care l-au trimis astăzi la spital, însă a precizat: „Sunt foarte bine.”

Potrivit unor surse, Eugen Neagoe ar fi avut nevoie de îngrijiri medicale din cauza unor probleme cardiace. De altfel, tehnicianul din Crâng a mai fost transportat de urgență la spital, în 2019, tot din cauza unor probleme la inimă. Mai exact, Neagoe a suferit un infarct chiar pe banca tehnică, în timpul unei partide dintre echipa pe care o antrena la acel moment, Dinamo București, și Craiova.

 

Anuntul Buzoian
Anuntul Buzoian