Actualitate

Anunțul pe care îl așteaptă comunitățile care luptă cu urșii. Se va întâmpla, cel mai probabil, săptămâna viitoare!

Ordinul ministrului Mediului, care stabilește cotele de intervenție și prevenție pentru ursul brun, ar putea fi public chiar săptămâna viitoare în Monitorul Oficial. Este anunțul făcut astăzi de ministrul Mircea Fechet, potrivit căruia e o chestiune de zile până ce se va putea interveni concret în pentru reducerea numărului animalelor sălbatice, ce amenință de luni bune numeroase localități din țară, inclusiv din Buzău. Totuși, numărul urșilor care vor putea fi împușcați preventiv este cu mult mai mic decât se propusese inițial, prin ordinul predecesorului său, Tanczos Barna. Fechet spune însă că siguranța oamenilor este prioritară.

“Între siguranţa oamenilor şi orice altceva, bineînţeles că, în calitate de membru al Guvernului, nu pot decât să aleg siguranţa omului în primul rând. De altfel, orice directivă europeană, orice regulament şi orice legislaţie privind habitatele, privind ariile naturale protejate, pune omul şi siguranţa omului înainte de orice. Săptămâna viitoare sper să reuşim să trimitem la Monitorul Oficial ordinul privind cotele de prevenţie şi de intervenţie pentru populaţia de urs brun. Aşa cum a decis Academia Română, cifra propusă iniţial, de aproape 500 de exemplare, a fost redusă la 140 de exemplare cotă de prevenţie şi 80 de exemplare cotă de intervenţie. Voi ţine conte de acele observaţii, voi ţine cont şi de nenumăratele recomandări pe care le-am primit de la primarii din România”, a declarat ministrul liberal al Mediului.

Printre primarii care au venit cu recomandări se numără și Gheorghe Neamțu de la Chiojdu, care a adunat semnături de la localnici care să-i susțină sugestiile transmise la Minister.

Pe de altă parte, ministrul Fechet a pus punctul pe I și a recunoscut că populația de urs brun a crescut foarte mult, astfel că acum e scăpată de sub control.

“Avem, fără îndoială, conflicte între urs şi om din ce în ce mai multe. Avem o populaţie de urs brun scăpată de sub control, nu neapărat din punct de vedere numeric, deşi cifra pe care specialiştii care au elaborat un studiu foarte amplu au estimat-o, şi vorbim de peste 8000 de urşi în România, mult peste ceea ce poate să susţină habitatul natural de urs. Dincolo de toate chestiunile birocratice peste care am trecut referitoare la avizul Academiei Române pentru ordinul privind cotele de prevenţie şi de intervenţie în cazul speciei de urs brun, dincolo de modul complicat în care se aplică Ordonanţa 81 şi care dă posibilitatea primarilor sau reprezentanţilor administraţiilor publice locale să gestioneze populaţia de urs, suntem pe deplin conştienţi de pericolul zilnic pe care ursul îl generează”, a mai spus ministrul.

Atacuri într-un număr fără precedent au fost, în ultimele luni, și în județul Buzău. Săptămâna aceasta un om a fost rănit după ce a fost atacat de o ursoaică. Șansa News a scris despre acest subiect AICI.

Anuntul Buzoian
Anuntul Buzoian