Sistemul de Garanție – Returnare nu este pe placul tuturor. În vreme ce mulți oameni plătesc și ambalajul când merg la cumpărături, după care își recuperează banii, prin returnarea acestuia, sunt unii care au căutat variante alternative, ca să nu mai cumpere apă de la magazin.
Parte dintre buzoieni a început să posteze fotografii cu izvoare din județ pe Facebook și Tik Tok, de unde și-au mai făcut provizii de apă și au fost mulțumiți. Alți buzoieni, văzând postările și laudele aduse au început să caute izvoarele, găsind o alternativă mai ieftină de a achiziționa apă, și, spun ei, mai sănătoasă.
Mulți se îndreaptă către izvoarele din zona Siriu, calitatea apei fiind lăudată în discuțiile online. Buzoienii apreciază și curățenia izvoarelor din zonă, de care se ocupă localnicii, iar mulți dintre ei vin periodic cu bidoane pentru a-și reface stocurile de apă.
„La Colțul Pietrei spre Barajul Siriu ,o Apa excepțională și trebuie să mulțumim familiei care locuiește în apropierea acestui izvor ptr ingrjirea și curățenia acestei surse de Apa excepțională”, notează un buzoian pe Facebook
Discuțiile din mediul online subliniază și faptul că apa la pet de la supermarket este adusă de la mulți kilometri distanță, trecând prin temperaturi ridicate sau foarte scăzute, existând astfel posibilitatea ca apa să-și schimbe gustul sau proprietățile. În plus, și discuțiile despre posibila existență a microplasticului în apă i-au pus pe gânduri pe oameni.
Mai sunt și voci care susțin că apa de izvor are un gust specific, pe care nu îl poți compara cu cel al apei din supermarket și că nu sunt dispuși să cheltuie bani în plus pe pet conform noilor norme impuse, chiar dacă pot primi banii înapoi după returnare.
Apa de izvor a câștigat teren și pentru că au apărut alternative de purificare, ce susțin stilul de viață eco-friendly. De exemplu, parte dintre buzoieni aleg să ia apa de la izvor, iar ulterior să o purifice folosind sistemele moderne de filtrare și purificare a apei.
O, ce veste. Ați auzit mai mari ai Buzăului. In afara de piețe, străzi și sensuri giratorii și alte năzdrăvănii, nu puteți să faceți și voi niste fântâni cu apa potabila,sănătoasă după exemplul altor municipii(ex. București sect2). Oare ar fi efortul așa de mare .Oare cum ar fi”fântână lui Toma/Neagu “etc.in diverse locuri de relaxare din Buzău.