Actualitate SĂNĂTATE

APELUL BUZOIANULUI CARE A SALVAT 9 VIEȚI, DUPĂ CE, LA RÂNDUL LUI, S-A LUPTAT CU NOUL CORONAVIRUS

A simțit pe propria piele ce înseamnă infecția cu SARS-CoV-2, iar când s-a vindecat a decis să ajute și pe alții care ar putea ajunge pe patul de spital. Este povestea buzoianului care în acest weekend s-a aflat pentru a treia oră pe scaunul de donator la Centrul de Transfuzii Sanguine din Buzău. Bărbatul are un nivel bun de anticorpi împotriva COVID-19 așa că a devenit un donator fidel de plasmă hiperimună, vitală în tratarea pacienților ajunși în stare gravă după infecția cu SARS-CoV-2.

După ultima donare, buzoianul a făcut o postare pe pagina de socializare și a lansat un apel către toți cei care s-au vindecat de această boală și pot, la rândul lor, să salveze vieți. Dintr-o simplă donare pot fi ajutați trei bolnavi așa că tânărul îndeamnă pe cât mai mulți buzoieni să facă acest gest.

”UNIȚI PUTEM SALVA VIEȚI! Propun ca toți cei care au trecut prin acest virus COVID -19 și au și putut dona PLASMA HIPERIMUNA, să lase un comment cu poza lor când au donat, și să dăm mai departe share, să ajungă la cât mai multă lume. Poate reușim să facem cât mai mulți oameni să înfrunte teama de după Covid -19 și să meargă să doneze! PLASMA POATE SALVA VIEȚI!!”, a scris buzoianul pe Facebook.

Postarea a primit zeci de like-uri, comentarii și distribuiri.

Buzăul a depășit o sută de donatori de plasmă hiperimună, fiind județul cu cel mai mare număr de donatori, însă nevoia este mult mai mare așa că cei care pot face acest gest sunt așteptați la Centrul de Transfuzii Sanguine din Buzău.

Potrivit directorului Adriana Crăciun, până acum mulți dintre cei care au constatat că au un nivel bun de anticorpi au acceptat să vină să doneze de mai multe ori tocmai pentru că nevoia de plasmă hiperimună este foarte mare atât în Buzău cât și în țară.

”Mulțumim familiei frumoase și celorlalți care au venit să doneze a doua oară și chiar a treia oară! Mulțumim celor care și-au făcut curaj și au venit să doneze prima dată, încrezători că vor putea ajuta! Ajutorul vostru este neprețuit pentru cei în stare gravă!”, a scris pe Facebook Adriana Crăciun, directorul Centrului de Transfuzii Sanguine Buzău.



Publicitate