Realizarea marcajelor rutiere și instalarea semnelor rutiere în rondul din fața Catedralei Arhiepiscopale, cunoscut buzoienilor ca rondul de la Pomul Verde, obligă șoferii să respecte noi reguli. Practic, după noua semnalizare, intersecția respectivă nu mai funcționează după regulile sensului giratoriu, ci după semnele de acordare de prioritate de pe panouri și după marcajele de pe carosabil.
Astfel, toți șoferii care pătrund în intersecție au semnul ”Cedează trecerea”. Confuzia apare atunci când, și în interiorul intersecției apare același semn, existând două puncte de acest fel. Pentru că aici apare o situație de egalitate intervine regula priorității de dreapta ceea ce înseamnă că șoferul autoturismului aflat deja în intersecție va opri pentru a acorda prioritate autoturismului care vine din lateral dreapta.
Deocamdată, șoferii nu s-au obișnuit cu noile reguli, după cum se poate observa și din imaginile de mai jos.
Poliția Rutieră avertizează asupra faptului că este obligatorie respectarea noii semnalizări, până când vor fi pornite semafoarele, aceasta fiind o chestiune de zile.
”Marcajele s-au efectuat în vederea punerii în funcțiune a semafoarelor electrice, e o etapă preliminară. Circulația se desfășoară conform acestor marcaje și indicatoarelor Cedează trecerea, până la operaționalizarea semafoarelor… Până atunci, șoferii au obligația să respecte semnificația indicatoarelor rutiere.” a explicat cms. șef Silviu Dinu, șeful Poliției Rutiere din cadrul IPJ Buzău.
Marcajele au fost realizate în week-end, iar astăzi, în prima zi de funcționare, a funcționat regula ”Scapă cine poate”, pentru că mulți dintre conducătorii auto tratează, în continuare intersecția ca pe un sens giratoriu. Iată, în fotografia de mai jos, un exemplu de acordare de prioritate, după noile reguli!
”Pregătim punerea în funcțiune a sistemului de semaforizare. Mâine, firma care a realizat sistemul va depune diagramele la Serviciul Rutier, diagrame privind timpii de semaforizare. După ce va exista un aviz al Poliției Rutiere, va fi pus în funcțiune sistemul de semaforizare. Vom anunța cu 4-5 zile înainte” a declarat viceprimarul municipiului Ionuț Apostu.
Deși au fost stabilite reguli noi, încă există semne rutiere care indică existența unui sens giratoriu.
Trebuia să demonteze întâi indicatoarele de intersecție cu un sens giratoriu, altfel este un nonsens.
Mai mare tâmpenie nu putea fi. Dacă e un accident să vedem cine răspunde.
Avem comisii rutiere si la primarie si la prefectura si la consiliul judetean , oameni care se” pricep “si iau bani pentru ca fac parte din aceste comisii. Exista politie judeteana , municipala , locala , toate cu servicii rutiere, cu oameni platiti bine si……., uite ce se intampla !
Sau avem sens giratoriu , cu prioritati clare , stabilite de lege , sau avem intersectii independente si nu mai este sens giratoriu.
Ce fac comisiile si politiile ? De ce iau bani ?
În intersecțiile cu sens giratoriu, semnalizate ca atare, vehiculele care circulă în interiorul acestora au prioritate fată de cele care urmează să pătrundă în intersecție (art. 57 alin. 4 din OUG).
Dl sef de serviciu bate campii.
Nu poate fi egalitate in sensul giratoriu , atata timp cat legea prevede altceva.
Nu este normal sa ne impuna reguli noi in sensul giratoriu.Daca voia să asta, trebuia ridicat semnul care indică sensul giratoriu.Nu facem o struțo-cămilă cä asa vrea nu stiu cine.Regulile de circulatie sunt stricte.Numai un iresponsabil poate face o astfel de combinație in afara normelor.
Dacă indicatoarele de giratoriu sunt încă, marcajele contradictorii nu au nicio valoare. Mai citiți codul rutier, că l-ați uitat! Ordinea regulilor este: semne politisti, semafoare, indicatoare, marcaje. Așa că e deocamdată giratoriu! De altfel, așa zice si șeful de la rutieră: respectați INDICATOARELE
si groapa e semnalizata?