Divertisment

Azi este Înălţarea Sfintei Cruci. În aceeaşi zi este Cârstovul viilor, începutul culesului viilor la români

Înălţarea Sfintei Cruci este cea mai veche sărbătoare închinată cinstirii lemnului sfânt, ca aducere aminte a patimilor şi răstignirii lui Hristos. În tradiţia populară, busuiocul, menta, măghiranul şi cimbrul au fost duse la biserică pentru sfinţire, iar în timpul slujbei stau lângă Cruce.

Crucea este unul dintre cele mai importante simboluri creştine, fiind menţionată ca semn al Fiului Omului. Înălţarea Sfintei Cruci (sau Ziua Crucii), sărbătorită cu post şi rugăciune, aminteşte de evenimente importante din istoria creştinismului.

O superstiţie spune că pe 14 septembrie, nu trebuie să se mănânce nici un fel de legume sau fructe care au înfăţişarea sau amintesc de cruce, usturoi, nuci, pepeni sau prune. Se mai spune că aceasta este ziua în care florile vorbesc între ele, ştiind că apoi se vor usca. Până în această zi, câmpurile de grâu trebuie arate şi semănate. Încă se mai poate semăna varză, spanac şi morcovi, se răsădeşte salata de iarnă, se culeg castraveţii şi se adună seminţele coapte din grădini.

De Ziua Crucii, în calendarul popular este Cârstovul viilor, sărbătoarea începutului culesului viilor, când se fac mustul şi vinul.

Anuntul Buzoian
Anuntul Buzoian