Prima băutură fermentată din lume, cunoscută și ca ”băutura dacilor”, produsă, în premieră, la Buzău de Mihai Negoț și soția sa, a primit recent medalie de aur la cea mai mare competiție de profil din Europa.
Miedul sau hidromelul este o băutură alcoolică obținută din miere fermentată pe care cei doi o produc din 2022, într-o mică fabrică de la Pătârlagele.
Povestea celor doi tineri a început în 2014 când au primit cadou de nuntă cinci stupi de albine. Atunci au decis să renunțe la viața de București pentru traiul de la țară și să încerce experiența de producător. Mai întâi au scos pe piață șapte sortimente de mâncăruri primitive pe bază de miere de albine. Mai exact, folosesc miere de salcâm și de rapiță la care adaugă nuci, alune de pădure și roșcove, cătină și polen, aronia, fistic, agrișe și cocos. Apoi au decis să-și încerce norocul cu o băutură foarte puțin cunoscută în România, dar apreciată peste hotare. Și au reușit. În 2022 au lansat primul mied cu alcoolemie scăzută din România.
„Miedul( numit și hidromel) este o băutură alcoolică fermentata obținută din miere naturală de albine, apă și drojdie, putând trece cu ușurință drept un înlocuitor mai rafinat al berii sau, de ce nu, al popularului prosecco”, a declarat Mihai Negoț, artizanul din spatele probabil celui mai apreciat mied românesc de peste hotare.
Băutura produsă la Buzău a primit recent și recunoașterea internațională, fiind medaliată cu aur la competiției internaționale Mead Madness Cup, ce a avut loc în Polonia, între 22-24 februarie.
Distincția obținută la cel mai mare concurs din domeniu din Europa propulsează România direct pe podiumul internațional al producătorilor de mied, o poziție surprinzătoare având în vedere faptul că în țara noastră piață de mied numără foarte puțini producători.
”Acest succes marchează așadar, un moment remarcabil pentru mica afacere din Pătârlagele, județul Buzău, care odată cu recunoașterea muncii de către un juriu experimentat, speră să atragă mai mult interes asupra acestui produs alcoolic reinterpretat după una dintre cele cea mai vechi băuturi ale lumii”, spune Mihai Negoț.
Detalii despre povestea familiei Negoț puteți citi și aici.
Adaugă comentarii