Update: Este certitudine! La Buzău va avea loc a treia tragere la sorți pentru desemnarea președinților și locțiitorilor birourilor electorale din județ. Anunțul a fost făcut, în această după amiază, la câteva ore după decizia comunicată de Înalta Curtă de Casaţie și Justiţie, de Tribunalul Buzău .
”(..)aducem la cunoştinta publicului faptul că în data de 10 mai 2024, ora 15,00 la sediul TRIBUNALULUI BUZĂU, se va efectua tragerea la sorţi în vederea desemnării președinţilor și locţiitorilor birourilor electorale de circumscripţie(…)”, este anunțul Tribunalului Buzău.
Știrea inițială: Situație mai mult decât complicată la Buzău. Cu o zi înainte de startul campaniei electorale, justiția anulează tragerea la sorți pentru desemnarea președinților birourilor electorale din județul Buzău. Este vorba despre cea de-a doua tragere la sorți, efectuată pe 18 aprilie, după ce prima a fost anulată de Biroul Electoral Central. Acțiunea din 18 aprilie a fost contestată din nou, reclamațiile ajungând în instanță. Inițial, judecătorii Curții de Apel Ploiești au dispus anularea tragerii la sorți, iar astăzi Înalta Curte de Casație și Justiție a luat aceeași decizie, respingând recursul formulat de Biroul Electoral Central.
” Admite contestaţia. Dispune anularea Hotărârii BEC nr 37 /H/21.04.2024 . Admite contestaţia din 19.04.2024 împotriva procesului verbal nr 2120/A/2024 din 18.04.2024 întocmit de Preşedintele Tribunalului Buzău şi a procedurii de tragere la sorţi pentru desemnarea Preşedintelui biroului electoral de circumscripţie şi a locţiitorului acestuia realizată de Preşedintele Tribunalului Buzău în data de 18.04.2024, orele 19.00, cu consecinţa anulării în tot a procedurii de tragere la sorţi şi a actelor subsecvente întocmite şi reluarea acesteia, cu respectarea disp. art 26 alin 5) din Legea nr 115/2015″, a decis pe 24 aprilie Curtea de Apel Ploiești, menținută prin decizia ÎCCJ de astăzi.
În consecință, cea de-a doua tragere la sorți pentru desemnarea președinților și locțiitorilor birourilor electorale se anulează. Ce se întâmplă mai departe? Când va fi organizată o nouă tragere la sorți? Autoritățile buzoiene așteaptă indicații clare, în regim de urgență, de la Biroul Electoral Central, a anunțat, la Focus Tv, prefectul Daniel Țiclea.
“Știm practic ceea ce s-a comunicat public. Am citit motivarea de la Curtea de Apel, este o motivare logică ce anulează împărțirea mgistraților pe două categorii de calitate, să spun așa,o împărțire cu care nici eu personal n-am fost de acord, adică erau catalogați magistrați de tribunal și magistrați de judecătorii, dar aceea a fost procedura înaintată de către BEC. Deci, la Buzău s-a respectat strict procedura înaintată de către BEC, procedură pe care BEC-ul a reconfirmat-o respingând în primă instanță contestația depusă pe această a doua tragere. Așteptăm precizări de la BEC, sunt câteva lucruri de clarificat și cel mai important lucru de clarificat este ce este mai imperios de respectat în acest moment și de cât de mult se poate merge în spiritul legii, pentru că suntem în analiza respectării celor 48 de ore, cu 48 de ore înainte scrie în lege că trebuie anunțată tragerea la sorți. Practic, așteptăm ca BEC să ne clarifice ce e mai important, să tragem la sorți abia la 48 de ore după ce anunțăm sau să o organizăm cât mai repede.”
Pe de altă parte, prefectul Daniel Țiclea spune că decizia instanței nu are efecte asupra listei cu candidaturi, acestea fiind definitive. În plus, autoritățile ar fi în grafic cu calendarul alegerilor, așa că nu ar trebui să apară probleme grave, subliniază prefectul de Buzău.
“Vedem cât de important este ca în astfel de momente să ne menținem echilibrul și calmul. Nu am auzit pe nimeni în BEJ că există ipoteza de a nu se ține alegerile. Au rămas candidaturile definitive, am fost într-un parcurs coerent la Buzău, cu toată furtuna aceasta juridică. Cu privire la calendar în acest moment suntem într-o situație nu foarte gravă pentru că deja am depășit etapa în care candidaturile au rămas definitive, astăzi ar fi termenul de completare a biroului electorale de circumscripție, atât județean cât și local, în etapa a treia acolo unde au rămas încă locuri de completat cu reprezentanții partidelor sau formațiunilor neparlamentare sau independent, și ce ar mai fi de făcut în perioada următoare cu termen 11 mai, ora 23:59, de stabilit ordinea pe buletinul de vot. Acestea sunt operațiunile care sunt pe calendar și care țin de decizia ce se va lua în zilele acestea.”
Lucrurile sunt însă extrem de complicate. Potrivit informațiilor furnizate de BEJ, există încă o contestație în instanță la care este așteptat un răspuns în prima zi a săptămânii viitoare. Dacă aceasta va fi admisă, s-ar putea reveni la rezultatele primei trageri la sorți, anulată de BEC încă din aprilie.
Adaugă comentarii