De Ziua Națională a Romăniei, aproape 2000 de invitați au luat parte la ceea ce a fost considerată cea mai selectă aniversare, recepția de la Palatul Cotroceni, oferită de președintele Nicușor Dan. Printre invitați, foști președinți, politicieni ai momentului, oaspeți de peste Prut, diplomați, oameni de business, activiști, în general personalități ale vieții publice.
Vinurile de colecție produse de cercetătorii de la Pietroasa au stat la loc de cinste, alături de alte preparate tradiționale românești, pe mesele oaspeților la recepția oferită de președintele Nicușor Dan, de 1 Decembrie, la Palatul Cotroceni. Este vorba despre două vinuri din gama Pietroasa Rezerva, o gamă creată de cercetătorii buzoieni tocmai pentru a pune în evidență cele mai importante soiuri din Centrul Viticol Pietroasa.
Potrivit surselor sansanews.ro cele două vinuri au fost alese cu grijă, potrivite atât eleganței evenimentului cât și preparatelor ce au fost servite invitaților. Este vorba despre două vinuri seci, un cupaj obținut din Cabernet Sauvignon, Fetească Neagră și Merlot și o Tămâioasă românească.

În primul caz, specialiștii de la Pietroasa au ales un „vin cu personalitate”, un vin roșu, Red Blend din Gama Pietroasa Rezerva, producția 2020, maturat timp de 12 luni în butoaie de stejar.
” Este un vin cu personalitate, creat cu grijă din struguri atent selecționați, ideal pentru momente speciale sau pentru a fi savurat în compania celor dragi. Are o textură echilibrată și un caracter bine definit, fiind ușor de apreciat atât de cunoscători, cât și de cei care descoperă vinurile roșii. Este o alegere inspirată pentru cinele de weekend sau mesele festive. Asocieri gastronomice recomandate: se potrivește bine cu preparate din carne la cuptor sau brânzeturi cu gust intens”.

Al doilea soi trimis de la Buzău a fost tot un vin sec, o Tămâioasa Românească, producția 2023, pe care cercetătorii se pregătesc să-l lanseze abia anul următor. Și acest vin va fi inclus în Gama Pietroasa Rezerva.
”Pentru a scoate în evidență cele mai bune caracteristici organoleptice din vinuri, s-au efectuat numeroase studii pe tipurile de sol care se regăsesc în plantațiile noastre, la diferite altitudini și cu diferite expoziții. Mai mult decât atât, cel mai important aspect a constat în ameliorarea soiurilor astfel încât să obținem cele mai reprezentative clone care să fie special adaptate la condițiile ecopedoclimatice de la Pietroasa. Astfel, am reușit să obținem un vin extractiv, cu arome specifice fiecărui soi și fiecărei clone în parte, am avut grijă să maximizăm potențialul acestui în cramă unde am aplicat cele mai bune și delicate tehnologii, urmând ca la final să le maturăm în butoaie de stejar de diferite tipuri pentru a complete întregul paletar de arome”, descriu cercetătorii vinurile din Gama Pietroasa Rezerva.
O sticlă de vin Red Blend din Gama Pietroasa Rezerva costă, potrivit site-ului stațiunii, 70 de lei.
Alături de vinul de la Pietroasa, au stat preparate
tradiționale și deserturi decorate în nuanțele drapelului României.




Adaugă comentarii