Actualitate

Când clopotul bate sirena. În cât timp să ne așteptăm să se dea alarma în cazul unui dezastru

N-a sunat sirena, dar s-a tras clopotul, aceasta fiind modalitatea în care s-a acționat, ieri, în mai multe localități rurale care nu dispun  de sisteme de alarmare publică. Atunci când apare un dezastru, fie că e vorba despre incendiu, inundații sau cutremur, clopotarul satului are cel mai important rol. În opt comune din județul Buzău, alarma se dă ca pe vremea invaziilor turcești. Clopotele sunt trase pentru a alerta populația, iar semnalul este dat de la primărie, de către responsabilul cu protecția civilă.

În localitățile unde există sirene, acestea pot fi activate în timpul producerii unui dezastru sau imediat după producerea lui, la câteva minute:

”Alarma se dă imediat ce a ajuns în dispecerat informația producerii unui cutremur. Nu avem informația anterior producerii, nu folosim avertizări. Dar reacția este de ordinul secundelor. Aproximativ concomitent cu producerea seismului sau iemdiat cum se încheie, se pun în funcțiune sistemele de alertare a populației” a declarat, într-o intervenție la Focus TV, lt.col. Bogdan Mitrea, adjunct al ISU Buzău cu atribuții de inspector șef.

La țară, clopotele folosite pentru alertarea populației, nu pot fi pornite la fel de repede. Întâi ajuneg mesajul la responsabilul cu protecția civilă din primărie, acesta ia legătura cu clopotarul și cel din urmă se deplasează la clopotniță să dea alarma. Între timp, singura posibilitate ca oamenii să afle de dezastru și să reacționeze sunt mesajele RO-ALERT care, în caz de dezasru, vor fi emise concomitent cu semnalele de alarmare publică.

După exercițiul de alarmare de ieri, comanda Inspectoratului pentru Situații de Urgență Buzău spune că este mulțumită de modul de intervenție în timpul exercițiului. Un raport complet urmează să fie elaborat și să fie analizat, ulterior, în Comitetul Județean pentru Situații de Urgență.