Căldură sufocantă în Buzău astăzi, dar și în zilele următoare. Meteorologii au actualizat prognoza și anunță că astăzi, dar și mâine vor fi zile toride. Valul de căldură va persista iar temperaturile maxime se vor situa în general între 32 și 35 de grade și local va fi caniculă. Disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală local va depăși ușor pragul critic de 80 de unități.
Vor fi, așadar, zile în care expunerea la soare între orele 11:00 și 18:00 trebuie evitată, pentru că riscurile sunt majore. În acest context, inspectorii de muncă intensifică acțiunile de control în județ. Merg pe șantiere și la alți agenți economici ai căror angajați pot fi afectați de căldura sufocantă.
“Având în vedere faptul că în perioada 10 iunie – 01 septembrie 2024, pe teritoriul României se pot manifesta temperaturi ridicate extreme, Inspectoratul Teritorial de Muncă Buzău va lua măsuri de intensificare a controalelor la angajatorii de pe raza judeţului, în care, suplimentar tematicii propuse, se va urmări modul de respectare a prevederilor Ordonanţei de Urgenţă nr. 99/2000, privind măsurile ce pot fi aplicate în perioadele cu temperaturi extreme pentru protecţia persoanelor încadrate în muncă. Prin temperaturi extreme ridicate, se înţeleg temperaturi exterioare ale aerului, care depăşesc +37oC sau, corelate cu condiţii de umiditate mare, pot fi echivalate cu acest nivel”, transmite ITM Buzău.
Angajatorii trebuie să asigure salariaților o temperatură adecvată la locul de muncă, dar și apă pentru hidratare și pauze pentru refacere.
Angajatorii sunt obligaţi să ia următoarele măsuri minimale pentru ameliorarea condițiilor de muncă:
- reducerea intensităţii şi ritmului activităţilor fizice;
- asigurarea ventilaţiei la locurile de muncă;
- alternarea efortului dinamic cu cel static;
- alternarea perioadelor de lucru cu perioadele de repaus în locuri umbrite, cu curenţi de aer.
Pentru menţinerea stării de sănătate a lucrătorilor, sunt necesare următoarele:
- asigurarea apei minerale adecvate, câte 2-4 litri/persoană/schimb;
- asigurarea echipamentului individual de protecţie;
- asigurarea de duşuri.
Acolo unde nu se pot asigura condiţiile de mai sus, de comun acord cu reprezentanţii sindicatelor sau cu reprezentanţii aleşi ai lucrătorilor, se vor lua alte măsuri, precum reducerea programului de lucru, eşalonarea pe două perioade a zilei de lucru, etc.
Adaugă comentarii