Actualitate

Care sunt consecințele neaderării României la spațiul Schengen. Senatorul Pufu: ”Țara noastră se confruntă cu un puternic curent eurosceptic”

Comisia Europeană cere Consiliului Europei, într-un document oficial, să permit ca România și Bulgaria și adere în acest an la spațiul Schengen. Într-un document de susținere, Comisia arată că amânarea aderării are consecințe negative nu doar asupra celor două țări, ci asupra întregii Europe. Impactul neaderării are efecte negative inclusive asupra mediului.

„Timpii de aşteptare crescuţi la graniţe duc la cozi lungi pentru autovehicule şi costuri ridicate, competitivitate redusă pentru întreprinderi, întrerupere a lanțurilor de aprovizionare şi venituri reduse pentru turism”, se arată înrtr-un raport al Comisiei Europene.

Și nu sunt singurele consecințe negative. Senatorul PNL de Buzău, Vlad Mircea Pufu, membru al comisiei de afaceri europene a Senatului României, a vorbit, la sesiunea plenară a comisiilor pentru afaceri europene COSAC, care s-a desfășurat la Stockholm, despre situația din țară generată de neaderarea României la Schengen.

În discursul său susținut în Parlamentul Suediei, unde s-a desfășurat întâlnirea, a vorbit despre curentul eurosceptic și riscurile existente.

”În intervenția mea, am vorbit despre consecințele politice ale neaderării României la Schengen. Țara noastră se confruntă cu un puternic curent eurosceptic. Sunt manifestări extremiste ale celor care exploatează politic și economic nedreptatea aderării, iar dezamăgirea resimțită de opinia publică nu face altceva decât să alimenteze credibilitatea mesajelor antieuropene. S-a ajuns, în ultima vreme, la manifestări la limita legalității în România. Iar consecințele pot fi dezastruoase. Tocmai de aceea, nu mai putem întârzia aderarea la Schengen. România are 33 de europarlamentari, cel mai mare număr din Europa de Est, iar în perspectiva alegerilor ce vor avea loc în 2024 este de dorit ca în viitorul Parlament European să ajungă un număr cât mai mic de extremiști. Am demonstrat că suntem un partener de nădejde, că granițele UE sunt securizate, prin contribuția României. E timpul să fim recunoscuți și să avem acces la piața unică europeană”, arată senatorul PNL Buzău într-o postare pe Facebook.

Totodată, parlamentarul buzoian a mai arătat, la Stockholm, că în următoarele decenii va fi nevoie de un efort în ceea ce privește piața unică, bazat pe angajamentul asumat pentru implementarea tranziției duble.

”Pentru îmbunătățirea competitivității și productivității la nivelul UE sunt necesare investiții, flexibilitate și pragmatism, precum și simplificarea procedurilor, astfel încât măsurile de sprijin să fie sustenabile”, a subliniat senatorul buzoian.

 

Anuntul Buzoian
Anuntul Buzoian