Actualitate

Ce se află în spatele vizitei lui Klaus Iohannis la Buzău

Așa cum Șansa News a anunțat încă de ieri, președintele României, Klaus Iohannis, ajunge azi la Buzău, scopul principal al vizitei fiind vizitarea primei școli circulare din România.

Școala generală nr. 11 din municipiul Buzău este prima unitate de învățământ de acest tip din țară care este 100% ecologică.

Un raport al Administrației Prezidențiale arată că infrastructura ”verde” este exact ceea ce se dorește a se implementa într-un număr cât mai mare de unități de învățământ, în contextul schimbărilor climatice și a luptei mondiale pentru protecția mediului.

Școala 11 Buzău este astfel un exemplu, iar alături de președinte se vor afla alți înalți oficiali ai statului, cu putere de decizie în direcția sustenabilității. Ministrul Educației, Sorin Câmpeanu, ministrul Dezvoltării, Cseke Atilla, și ministrul Mediului, Tanczos Barna, vor vedea, alături de președintele Iohannis, cum funcționează școala ecologică, unde nu există deșeuri, apa de ploaie nu se pierde, iar energia vine de la soare.

”Școala Gimnazială nr. 11 îmbină calitatea educației oferite elevilor cu componente specifice școlilor verzi. Clădirile unității de învățământ includ o serie de elemente de infrastructură școlară sustenabilă, fiind astfel un model pentru alte instituții de învățământ din România.

Raportul Administrației Prezidențiale „Educația privind schimbările climatice și mediul în școli sustenabile”, axa verde a Proiectului România Educată, cuprinde numeroase măsuri pentru dezvoltarea unei infrastructuri și a unei culturi școlare sustenabile. Obiectivul general al raportului este ca școlile să devină exemple de bune practici în materie de sustenabilitate pentru a inspira elevii – ca viitori cetățeni activi – să adopte un comportament adecvat de protecție a mediului. Beneficiile unei infrastructuri educaționale „verzi” sunt multiple și generează o creștere a stării de bine a elevilor și a profesorilor, precum și o creștere a calității învățării. În plus, școlile eficiente energetic pot contribui substanțial la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, la reducerea consumului de energie și, implicit, a cheltuielilor cu energia în unitățile școlare”, arată un comunicat al Administrației Prezidențiale.

Raportul menționat, aflat mai mult timp în consultare publică, urmează să fie publicat pe site-ul Administrației Prezidențiale în cursul zilei de azi.

”Implementarea Raportului „Educația privind schimbările climatice și mediul în școli sustenabile” necesită un efort transpartinic, instituțiile centrale și locale, organizații neguvernamentale, mediul privat, unități școlare și universități având responsabilitatea să colaboreze pentru punerea în practică a reacomodărilor din raport. Unele dintre măsurile raportului sunt deja în proces de implementare – Săptămâna Verde, de exemplu, a fost inclusă în structura anului școlar 2022-2023, iar apeluri de proiecte pentru investiții în eficiență energetică în școli au fost lansate de instituții publice, ele beneficiind de interesul potențialilor beneficiar”, mai transmite Administrația Prezidențială.

Autorul știrilor

Claudia Toader

3 Comentarii

Apasă aici pentru a publica un comentariu

  • Bravo domnului director Poterasu, in mandatul lui scoala cunoscand numeroase schimbari, s-au realizat investitii masive, disciplina era prezenta si apreciata, scoala si-a schimbat mult fata prin eforturile dumnealui pe langa autoritatile locale.

  • Ce inseamna 100% ecologica? Scrieti ca “energia vine de la soare”. E imposibil sa asiguri incalzirea iarna numai cu panouri solare sau fotovoltaice, ar trebui sa aprofundati subiectul.