Actualitate

CE SPUN BUZOIENII DUPĂ VACCINAREA CU ASTRAZENECA! Jumătate dintre programări au fost anulate

Imunizarea cu serul produs de AstraZeneca și-a încetinit ritmul în toată țara, iar trendul s-a simțit și la Buzău. În județul nostru, numărul buzoienilor care solicită administrarea acestui vaccin abia ajunge la o sută de persoane pe zi, adică la jumătate față de cifrele înregistrate la debutul acestei campanii. Medicul Carmen Scântei spune că va mai dura până când oamenii își vor recăpăta încrederea în acest ser, deși ieri Comitetul de experţi al Agenţiei Europene a Medicamentelor (EMA) a comunicat faptul că vaccinul AstraZeneca este „sigur şi eficient împotriva Covid-19”.

În Buzău vaccinarea cu serul AstraZeneca este posibilă în centrul amenajat pe Bulevardul Nicolae Bălcescu dar și în centrele care funcționează la Casa Corpului Didactic și la Inspectoratul Județean de Jandarmi. În ultima perioadă,  în toate aceste spații abia dacă ajung o sută de persoane pe zi, jumătate dintre programări fiind anulate.

”Se prezintă zilnic jumătate din numărul înscrișilor pe liste, iar oamenii au nevoie de foarte multă consiliere pentru ca să–și recapete încredere în acest produs, deși la noi nu au fost înregistrate reacții adverse grave. Unii acceptă aceste explicații, alții le refuză din start și refuză vaccinarea”, a spus Carmen Scântei, medic epidemiolog DSP.

Refuzurile înregistrate nu îi descurajează pe reprezentanții DSP care spun că trebuie să vedem partea plină a paharului și că cei care rămân reprezintă un procent important din totalul vaccinărilor.

”Ne bucură că jumătate, aproape o sută de persoane în fiecare zi, se prezintă și se vaccinează cu acest produs și nu am înregistrat reacții adverse. În total 5.335 de persoane au fost imunizate. Există vaccinuri în stoc, aprovizionarea se face în fiecare săptămână”, spune medicul epidemiolog.

Aceeași părere o au și toți cei care au acceptat administrarea serului AstraZeneca. Oamenii pe care i-am găsit ieri în centrul de pe Nicolae Bălcescu au spus că mai bine vaccinat decât infectat și cu o formă gravă.

”Siguranța mea m-a determinat să mă vaccinez cu AstraZeneca. Să am o siguranță oriunde aș merge”, ne-a spus o doamnă după vaccinare.

”Mă simt bine după vaccin. Am o oră de când m-am vaccinat și nu am nicio reacție. M-am speriat după ce am auzit ce se spune despre reacțiile adverse date de acest se, dar m-am gândit că dacă tot m-am programat să vin”, ne-a spus o bătrână care a decis să rămână în centrul de vaccinare mai mult decât timpul de 15 minute, alocat supravegherii post vaccinare.

”Mai bine vaccinat decât neimunizat. Decât să iau virusul și să pățesc ceva mai grav, e ceva mai sigur să mă vaccinez”, a menționat o buzoiancă.

”Am venit cu tot gândul deschis să fac vaccinul. Nu am luat în calcul ce fel de ser este. Nu a contat că este AstraZeneca sau Moderna. Vreau să fiu imunizat să trec cu bine peste această pandemie”, ne-a mărturisit un bărbat care s-a imunizat ieri la centrul de pe Nicolae Bălcescu.

Despre lipsa reacțiilor adverse severe ne-a vorbit și unul din medicii din centrul de la Buzău.

”Au venit oameni în vârstă, tineretul este mai suspicios. Oamenii au venit informați cu privire la reacțiile adverse, dar noi nu am întâlnit la cei pe care i-am vaccinat reacții grave, doar dureri locale”, a spus dr,Alexandra Cucu, medic centru de vaccinare.

În cursul zilei de ieri au venit și concluziile Comitetului de experţi ai Agenţiei Europene a Medicamentelor (EMA) cu privire la serul AstraZeneca. În cadrul unei conferințe de presă, reprezentanții instituției europene au anunțat că au ajuns la concluzia că vaccinul AstraZeneca nu poate fi asociat cu un risc ridicat privind apariţia trombozelor şi că este un vaccin sigur şi eficient împotriva Covid-19.