Actualitate

Cine sunt Ruksy, Pascal și tatăl lor Zhrets, campioni la competiții mondiale și europene. „Rudele lor” pot fi văzute într-o singură zi, la Buzău

Ruksy Caucaz Oryzont, Pascal Caucaz Oryzont și Bairak Azskas Zhrets, nume cunoscute în lumea pasionaților de animale, sunt cei trei câini care au făcut ”show” la competițiile mondiale și europene adresate rasei lor. Cei trei aparțin unui buzoian, fondator al clubului pentru rasa caucazian, cu funcție de vicepreședinte, dar și unul dintre organizatorii unei competiții canine, care va avea loc în premieră, la Buzău.

La începutul lunii noiembrie, exemplare cu pedigree a rasei caucazian vor putea fi admirate de buzoieni în Parcul Tineretului. Competiția va începe în data de 2 noiembrie, de la orele 10, în zona fostului ștrand.

„Premiera la Buzău, sâmbătă 2 noiembrie în Parcul Tineretului se organizează o competiție de club dedicata rasei ciobanesc caucazian. Organizatorul este Asociația Russian Karolek Caucasian Club (Clubul național de rasa al ciobanescului caucazian), membru al ACHR (Asociația Chinologica Romana) și al FCI (Federația Chinologica Internaționala). Această competiție va fi arbitrata de doamna Polina Simic din Serbia, o reputata crescătoare a acestei rase! Ciprian Anghelache (buzoian de-al nostru) este vicepreședinte și membru fondator al clubului, crescător al acestei rase de aproximativ 15 ani! Buzoienii care vor să vadă ce înseamnă această rasa sunt așteptați de la ora 10, sâmbătă la terenurile de tenis de lângă strand. Vor participa doar câini cu pedigree FCI!”, anunță unul dintre organizatori

stânga foto-Ruksy, dreapta foto-Pascal

Organizatorii, luați la întrebări dacă la eveniment vor fi prezente cele trei exemplare deja devenite vedete în urma rezultatelor lor competiționale, au lăsat o urmă de mister. Însă, cu siguranță la eveniment vor participa așa-zise „rude” ale lui Ruksy și Pascal, întrucât câinii au moștenitori genetici. Puii lui Bairak Zhrets, Ruksy și Pascal au obținut două titluri de World Winner, cu care s-au întors acasă de la Campionatul Mondial din Croația, însă nici Bairak nu se lasă mai prejos în ceea ce privește medaliile, fiind campion european “Veteran Class”.

Costurile pentru a face performanță cu un caucazian sunt enorme. Specialiștii susțin că totuși rasa este catalogata incorect de necunoscătorii care susțin ca exemplarele de caucazian pot deveni periculoase. Dacă baza genetică este una corectă, caucazianul este un câine ideal pentru pază și protecție, având în același timp un caracter echilibrat.

La evenimentul din 2 noiembrie și-au anunțat prezența circa 60 de crescători de caucazieni. Competiția este organizată în premieră și reprezintă o ocazie unică de a vedea un număr mare de caucazieni, majoritatea obținători de premii. În afara de zecii de crescători de patrupezi din rasa caucazian, e posibil să-și facă prezența și stăpâni ai aceleiași rase, din străinătate, alături de câinii lor.

Anuntul Buzoian
Anuntul Buzoian