Sala de ședințe a Consiliului Județean Buzău a devenit astăzi neîncăpătoare. La finalul ședinței, zeci de elevi și profesori au fost invitați să ia parte la o ceremonie de premiere a performanței.
Consiliul Județean a acordat premii speciale elevilor cu rezultate deosebite la olimpiadele naționale și internaționale, dar au fost răsplătiți și profesorii coordonatori. În plus, s-au acordat premii de excelență elevilor care au obținut media 10 la Evaluarea Națională din acest an.
Una dintre distincții a ajuns la Rareș Gheorghe, care s-a întors din Thailanda, de la Olimpiada Internațională ”Științe pentru Juniori”, cu medalia de argint. Rezultatul de excepție a făcut la Rareș Gheorghe să fie și singurul elev din Buzău admis la liceu fără să mai fie nevoit să susțină evaluarea națională. Premiate au fost și profesoarele de la Școala Gimnazială ”Căpitan Aviator Mircea T. Bădulescu” Buzău, Elena Sîmpetru și Monica Gheorghe, cele care l-au ajutat pe Rareș să atingă această performanță.
Părintele Milea a primit o distincție pentru rezultate remarcabile la Olimpiada națională a liceelor și seminariilor teologice – cultul ortodox, alături de mai mulți elevi ai seminarului de teologie. Și alte cadre didactice au fost răsplătite, la rândul lor, pentru munca depusă.
O prezență aparte au reprezentat-o fetele cu rezultate excelente la oină, care au primit 9 distincții, dar și echipa de handbal masculin, reprezentată de 12 buzoieni.
Premiile acordate de Consiliul Județean au fost cuprinse între 600 și 2000 de lei. În total, au fost premiați 44 de elevi și 25 de profesori.
Adaugă comentarii