Actualitate Social

Cum au ajuns să se desfășoare bursele locurilor de muncă în pandemie. O cunoscută firmă din Buzău merge din sat în sat să caute muncitori

Pandemia de coronavirus schimbă radical strategiile specialiștilor de pe piața forței de muncă. Pentru a evita riscul răspândirii noului coronavirus, bursele locurilor de muncă, adică evenimente care adunau la un loc mii de persoane, au loc după un alt scenariu. Acum, persoanele în căutarea unui loc de muncă nu mai sunt chemate la sediul AJOFM pentru a consulta oferta angajatorilor, ci agentul economic se duce aproape de posibilii salariați.

După ce recent un angajator care avea nevoie de 200 de persoane pentru a lucra la fabrica de cablaje auto din municipiul Brăila s-a deplasa în comunele din jurul Râmnicului, acum o altă firmă organizează o astfel de bursă a locurilor de muncă. O companie producătoare de carne de pasăre din Buzău are vacante 150 de locuri. Așa că săptămâna viitoare, timp de trei zile, reprezentanții acestei firme vor merge în câteva localități din județ unde ar putea găsi forță de muncă.

” Este un eveniment pe care noi încercăm să-l aducem într-o normalitate, în sensul că încă un angajator solicită angajarea a peste 150 de persoane și atunci mergem noi către localitățile unde există această forță de muncă, și nu aducem această forța de muncă într-o cursă organizată la Buzău. Asta și din cauza unor restricții sanitare, dar și datorită unei eficiențe imediate. În sensul că mai bine mergem noi cu angajatorul să facem recrutarea acelei localități decât să vină, să suni în acele localități și să mai  și cheltuie și banii până la Buzău și poate nu reușesc să se încadreze. Noi vom fi pe data de 9 august la Gherăseni, împreună cu acest angajator, pe data de 11 august vom fi la Brădeanu și pe 12 august la Scutelnici. Să nu uităm un lucru, că această recrutare se va face la sediul primăriilor sau sub administrațiile autorităților publice locale”, a declarat directorul AJOFM Buzău, Ionel Tociu.

Recent, o astfel de bursă a locurilor de muncă a fost organizată și în comunele limitrofe municipiului Râmnicu Sărat, adică în localități în care un angajator din Brăila spera să găsească circa 200 de muncitori pentru o fabrică de cablaje auto. La întâlnirea cu angajatorul s-au prezentat sute de persoane însă doar 30 au fost angajate. Motivul: mulți dintre buzoienii care erau dispuși să facă naveta la Brăila erau beneficiari ai venitului minim garantat, care nu știau să scrie sau să citească, ceea ce l-a determinat pe angajatorul brăilean să accepte doar câteva persoane.