După un an de pauză, de Revelion românii vor putea petrece în restaurante dar și în aer liber, în centrul orașelor, până dimineața. Autoritățile au permis anul acesta organizarea petrecerilor. Atenție, însă. Regulile de prevenire a îmbolnăvirii cu coronavirus trebuie respectate cu sfințenie pentru a evita un nou val de infectări.
Indiferent că vorbim despre petreceri în restaurante, în centrul orașelor sau în pensiuni, numărul participanților va fi însemnat în fiecare caz în parte. Ceea ce automat înseamnă și risc crescut de răspândire a bolii. Pentru a evita pe cât posibil îmbolnăvirea, medicii vin cu o serie de sfaturi.
„Ideal ar fi să stăm acasă, dar, bineînțeles, asta e teoretic. Practic nu se poate. Să nu uităm în primul și-n primul rând că acest virus se transmite foarte mult prin contact. Deci, atenție pe ce punem mâna. Bineînțeles, paharele pe care le folosim, vesela, chiar dacă mergem la mese comune, în vizită la rude sau la restaurant, să avem grijă să nu împrumutăm tacâmurile de la o persoană la alta. Este foarte ușor să se ia boala prin contact direct. Nici nu ne dăm seama cât de ușor se poate lua boala. Și bineînțeles, să menținem, dacă suntem la restaurant și suntem într-o locație cu foarte multe persoane, pe cât posibil, o distanță rezonabilă față de celelalte persoane. Efectiv, să evităm să ne înghesuim, de exemplu, dacă e un bar suedez, să evităm să ne înghesuim să luăm toți mâncare, sau dacă este un bar unde se servesc băuturi, la fel, să nu ne ducem multe persoane”, a arătat la Focus Tv medicul de familie Dragoș Gavrilă.
Cel mai important este să păstrăm distanța fizică dar și să ne spălăm pe mâini cu apă și săpun cât mai des.
“La un restaurant unde sunt 300-400 de persoane în noaptea de Revelion, o singură persoană dacă este pozitivă poate să contamineze peste 100 de persoane. Atenție, virusul se transmite prin contact cu anumite suprafețe. Practic, dacă pe o masă o persoană pozitivă a pus mâna sau s-a așezat undeva, virusul rămâne acolo. Vine următoarea persoană, pune mâna și ia boala. Deci, trebuie să ne spălăm cât mai des pe mâini, asta este extraordinar de important. Apa și săpunul distrug acest virus. Săpunul este inamicul nr. 1 al acestui virus. Să ne spălăm cât mai des pe mâini.”
Potrivit estimărilor autorităților sanitare, există posibilitatea ca din ianuarie noua tulpină a coronavirusului, Omicron, să fie dominantă în țara noastră.
Adaugă comentarii