Actualitate

Două persoane rănite pe DN2E85, în Mărăcineni

Un accident în urma căruia două persoane au ajuns la spital a avut loc în această dimineață pe DN2E85, în Mărăcineni. Din primele date, șoferul mașinii în care se aflau cei doi a pierdut controlul volanului și a intrat într-un stâlp.

”Din primele date de la fața locului în timp ce conducea autoturismul dinspre Râmnicu Sărat către Buzău, un șofer în vârstă de 38 de ani, din județul Olt ar fi pierdut controlul asupra direcției și a intrat în coliziune cu un stâlp marginal”.

Accidentul s-a soldat cu rănirea șoferului și a pasagerei acestuia, o femeie în vârstă de 68 de ani, din Bacău, aceștia fiind preluați de ambulanță și transportați la spital pentru îngrijiri medicale.

În cauză se va întocmi dosar penal iar polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul.

Anuntul Buzoian
Anuntul Buzoian