Actualitate

EFECTELE POZITIVE ALE PANDEMIEI: mai puține incidente pe șoselele din județ

Foto arhiva

Toate restricțiile impuse pe parcursul anului trecut, în contextul pandemiei de coronavirus, au generat nemulțumirea multora, însă, au adus și o serie de lucruri bune. În Buzău, rezultatele închiderii restaurantelor și cafenelelor, precum și restricțiilor privind circulația, s-au văzut cel mai bine în statisticile polițiștilor de la Rutieră. Au fost mai puțini șoferi prinși în trafic sub influența alcoolului, dar și mai puține accidente rutiere.

Pe de altă parte, însă, sistarea temporară a unor activități sau izolarea unor localități, măsuri care au obligat buzoienii să petreacă mai mult timp acasă, au generat o creștere a numărului scandalurilor izbucnite în familii.

“Un exemplu unde scăderea este evidentă poate fi infracționalitatea din zona circulației rutiere. Avem scăderi aproape fulminante în ceea ce privește constatarea la abaterile pe linia de alcool, într-un context firesc în care lumea a stat mai mult în casă, în care au fost interdicții de circulație pe perioade lungi de timp și, nu în ultimul rând, în contextul în care o bună parte din timp, unitățile de alimentație publică au fost închise. Aș putea contrabalansa. Avem anumite creșteri, nu foarte mari, în ceea ce privește violența domestică.  E o situație la nivel național, și județul Buzău se regăsește și el între aceste coordonate. Nu vorbim neapărat despre infracționalitate gravă. Aceleași condiții au favorizat apariția unor tensiuni în cadrul familial.”, a declarat comandantul IPJ Buzău, comisar șef Laurențiu Pantazi, în emisiunea Focus News de la Focus TV.

Pe parcursul anului 2020, polițiștii din Buzău au constatat aproximativ 58.000 contravenţii la regimul circulaţiei, fiind reţinute 6.240 de permise în vederea suspendării dreptului de a conduce. În aceeași perioadă, polițiștii au constatat 765 infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere.

La capitolul accidente rutiere grave, trendul a fost descendent, atât în ceea ce priveşte numărul, cât şi urmările acestora. Astfel, anul trecut s-au înregistrat cu 31% mai puține accidente grave de circulație decât în 2019. Trendul descendent este valabil și în cazul accidentelor uşoare (-26%), un trend similar păstrând și numărul persoanelor rănite în urma acestor accidente, care a fost în scădere cu 33%. Principalele cauze generatoare de accidente rutiere au fost indisciplina pietonală, indisciplina bicicliștilor, pătrunderea pe contrasens, dar și prioritatea auto. 

În ceea ce privește violența domestică, peste 200 de buzoience au cerut ajutor după ce au fost agresate de soți sau iubiți, iar polițiștii au emis ordine de protecție provizorii, care să-i țină departe pe agresori. În cele mai multe cazuri, victimele au fost agresate fizic.