După contestații peste contestații și întârzieri foarte mari, epopeea lotului 3 au Autostrăzii Moldovei, de la Pietroasele la Buzău, ar putea lua sfârșit. Compania Națională pentru Administrarea Infrastructurii Rutiere a desemnat azi constructorul pentru singurul lot rămas neatribuit și pe care nu se lucrează.
O firmă din Turcia, care a mai fost desemnată câștigătoare și în trecut și care s-a aflat și printre contestatarii din cauza cărora s-a bătut pasul pe loc, ar trebui să se ocupe de lucrări. Contractul nu poate fi însă semnat pentru moment, întrucât CNAIR trebuie să aștepte termenul legal de 10 zile, în care desemnarea de astăzi poate fi contestată.
Senatorul PNL Buzău, Vlad Mircea Pufu, atrage atenția asupra problemelor ce pot să apară dacă vor fi exista din nou contestații.
”Pe toate celelalte 12 loturi se lucrează, pe unele se estimează că vom putea chiar circula de anul viitor, doar între Pietroasele și Buzău nu au apărut încă utilaje. Epopeea de pe acest lot ar putea și trebuie să ia sfârșit, pentru că și așa contestațiile au întârziat totul nepermis de mult! CNAIR nu poate încă semna contractul, pentru că, așa cum cer procedurile, trebuie respectat un nou termen în care pot fi depuse contestații, de 10 zile. Poate măcar în al 12-lea ceas ceilalți constructori vor renunța la orgolii, astfel încât să înceapă lucrările și pe lotul 3 al tronsonului Ploiești – Buzău! Altfel, Autostrada Moldovei va fi știrbă, cum am mai atras atenția și în trecut. Dacă nu vor exista contestații (să sperăm că nu!), de acest lot ar urma să se ocupe turcii de la NUROL”, a scris Vlad Pufu pe Facebook.
Potrivit reprezentanților CNAIR, au trecut deja mai bine de doi ani de la momentul în care a fost lansată licitația.
”Licitația pentru acest lot al A7 a fost lansată în septembrie 2021, dar rezultatul ei a fost contestat de 4 ori. Asocierea NUROL INŞAAT VE TICARET – MAKYOL INSAAT SANAYI TURIZM VE TICARET a mai fost desemnată câștigătoarea acestui contract în urma cu un an (27 octombrie 2022), dar rezultatul a fost de asemenea contestat”, a precizat directorul CNAIR, Cristian Pistol.
Adaugă comentarii