Fostul prefect de Buzău, George Sava, promovat director general al ADS, odată cu intrarea PSD la guvernare, se întoarce la Buzău. Instalat printr-un ordin semnat de fostul ministru Adrian Chesnoiu, Sava nu a mai beneficiat de prelungirea detașării de șase luni de la Primăria Buzău, decizie care îi aparține noului ministru al Agriculturii, Petre Daea.
Astfel, de la 1 august, conducerea ADS va fi asigurată de către șeful Serviciului juridic, Stelian Naciatti, și Marius Ionuț Copoescu, sef Serviciu Fond Funciar.
Ziarul Puterea scrie care ar fi adevărata miză a acestei decizii. Potrivit publicației, George Sava ar fi picat într-un amalgam de interese pe care ar fi fost pregătit să le servească, în județul Giurgiu. Detalii AICI.
George Sava este printre social-democrații buzoieni promovați și în trecut în funcții publice. A fost subprefect și prefect, secretar al Primăriei Buzău, funcție din care a plecat în urma disensiunilor cu primarul Constantin Toma, apoi a fost promovat secretar general adjunct în Ministerul Agriculturii, în perioada 2017-2019, în precedentul mandat al lui Petre Daea. Înainte de a fi instalat la vârful ADS, Sava a activat în mediul privat.
Adaugă comentarii