UPDATE: Traficul rutier a fost reluat pe ambele sensuri de mers.
Potrivit polițiștilor din județul vecin, cele două victime decedate în accident sunt doi bărbați din București, unul de 71 ani de ani, șoferul autoturismului, și unul dintre pasagerii din spate, de 49 ani. De altfel, și celelalte două victime, preluate de ambulanțe și duse la spital, se aflau tot în mașina mică. Primele date de la fața locului au arătat că autoturismul a pătruns pe contrasens, iar șoferul tirului nu a putut face nimic pentru a evita accidentul. Impactul a fost foarte puternic, în urma acestuia ambele mașini ajungând în afara părții carosabile.
Cele patru victime se deplasau în interes de serviciu, accidentul fiind cercetat și de inspectorii ITM Vrancea, ca accident de muncă.
ȘTIREA INIȚIALĂ: Traficul rutier este blocat, la această oră, pe sensul de mers Buzău – Focșani ai DN2 E85, în urma unui accident teribil care s-a produs în urmă cu puțin timp. Accidentul a avut loc pe raza județului Vrancea, la Dumbrăveni. În accident au fost implicate un TIR și un autoturism, iar dintre primele date transmise de polițiștii din Vrancea, două persoane au murit, iar alte două au fost rănite.
foto: IPJ Vrancea
Traficul rutier se desfășoară pe un fir, alternativ, prin dirijare.
Adaugă comentarii