Spitalul de Boli Cronice Smeeni, o unitate care a fost pe punctul de a fi închisă în urmă cu câțiva ani, dar care este în plină dezvoltare în prezent, anunță progrese importante în implementarea unui nou proiect. Este vorba despre acordarea de îngrijiri paliative la domiciliu. Concret, medici și asistenți de la Smeeni s-ar putea deplasa acasă la bolnavii de cancer în stadiu avansat, sau care suferă de alte boli incurabile și au nevoie de tratament pentru ameliorarea durerilor. Astfel, bolnavii ar fi îngrijiți chiar la ei acasă, de personal specializat.
Deja primii pași au fost făcuți, a anunțat, la Focus TV, managerul Spitalului Smeeni, Marilena Gîrban. Structura acestui serviciu a fost aprobată de Ministerul Sănătății. Însă, proiectul s-a blocat. În contextul austerității bugetare, anul acesta nu mai pot fi încheiate noi contracte pentru decontare cu CJAS, așa că singura soluție pentru ca echipa medicală să se deplaseze la domiciliul bolnavilor sunt sponsorizările.
“Pentru că îngrijirea paliativă are nevoie de o abordare integrate, am organizat această echipă de îngrijiri paliative la domiciliu, nu este o ambulanță, este o mașină de transport care duce specialiștii acasă la pacienți, specialiști însemnând: medicul cu competență de îngrijiri palliative, asistenți medicali pregătiți în îngrijiri paliative, psihologi, asistent social și kinetoterapeuți. O echipă pentru un pacient care poate fi îngrijit de familia acasă, astfel încât el să nu trebuiască să stea în spital, pentru că știm cu toții că un pacient cel mai bine se simte acasă la el, dar în același timp are nevoie de îngrijire medicală. Am obținut structura de la Ministerul Sănătății, deci ne-a fost aprobată, avem și avizul DSP-ului, însă, pentru că anul acesta nu se contractează servicii medicale noi, adică nu e un act adițional încheiat, noi nemaiavând îngrijiri la domiciliu contractate cu CJAS, anul acesta să încheiem și să ne decontăm aceste cheltuieli în decontare cu Casa de Asigurări de Sănătate, practic este foarte puțin probabil, dacă nu imposibil.”
Este nevoie de bani pentru finanțarea acestui serviciu, așa că reprezentanții spitalului fac apel la firmele care pot face sponzorizări, sau la buzoienii persoane fizice care pot ajuta cu orice sumă, inclusiv prin redirecționarea celor 3,5 % din impozitul pe venit.
“Sunt posibilități de donații din zona privată, de la persoane fizice sau juridice, care doresc să ajute. Buzoienii ne pot ajuta fie cu cei 3,5% din formularul 230, pe care îl pot completa online, îl găsesc pe site-ul nostrum, pe pagina de Facebook, fie prin acele formulare până în 20% din impozitul pe profitul unei firme. Putem să avem ca sursă de finanțare prin acest proiect câțiva pacienți pe lună pe care să-i putem ajuta. Aceste cheltuieli pentru o vizită sunt în jur de 250 RON. Nu este o sumă mare, dar pentru un pacient, mai ales că este și caz terminal, este probabil în vârstă, probabil și vulnerabil din punct de vedere social, e foarte puțin probabil să poată să-și achite singur această cheltuială. Sprijinul poate fi acordat și nominal, pentru pacientul X.”
Echipa de medici de la Smeeni speră să ajungă la peste 100 de pacienți pe lună, pe o rază de cel puțin 30 de kilometri.
Pe lângă serviciului de îngrijiri la domiciliu, Spitalul de Boli Cronice Smeeni are și compartiment de îngrijiri paliative în sistem de internare continuă, dar și în sistem ambulatoriu.
“Ambulatoriul de specialitate îngrijiri paliative asigură continuitate în îngrijirea pacientilor pe parcursul evolutiei bolilor cronice progresive și pentru monitorizarea acestora în stadiile relativ stabile de boală, cand nu au nevoie de internare sau de îngrijiri la domiciliu.Ambulatoriul de specialitate îngrijiri paliative acordă servicii medicale de baza, care se acordă persoanelor asigurate, în baza biletului de trimitere de la medicul de familie sau alt medic specialist. Acestea cuprind:
- Consultaţie medicală de specialitate;
- Recomandări de analize şi investigaţii în vederea stabilirii diagnosticului;
- Supravegherea evoluţiei cazului;
- Monitorizarea stării de sanatate şi a tratamentului pentru pacienţi cu boli oncologice, boli cardiovasculare, boli pulmonare în stadiu avansat şi terminal, boli neurologice progresive şi alte boli incurabile progresive.”
Adaugă comentarii