Actualitate

Intenția de vot la alegerile locale. Cum stau partidele politice în preferințele alegătorilor

Sursa inscop.ro

Partidul Național Liberal, în creștere în sondaje, în ultima lună. Sondajele privind intenția de vot la alegerile locale, realizate în luna aprilie, plasează PNL pe locul al doilea, după PSD, dar cu procente mai bune față de cele de luna trecută. Practic, un număr mai ridicat din cei chestionați au răspuns că vor pune ștampila, pe 9 iunie, pe numele candidaților propuși de liberali.

De exemplu, un sondaj de opinie INSCOP Research, realizat la comanda News.ro, privind intenția de vot pentru alegerile locale, arată că 28.4% dintre respondenți intenționează să voteze candidații PSD (față de 30.6% în martie). În schimb, PNL a crescut în sondaje, de la  25.6% în martie, la 26.7% în aprilie. Pe următoarele locuri se situează cu 14.4% AUR (față de 17.4% în martie), 10.8% Alianța Dreapta Unită (USR, PMP, Forța Dreptei) (față de 9.8% în martie).

În ceea ce privește scrutinul pentru alegerile europarlamentare:

56.9% dintre cei intervievați spun că vor vota la alegerile europarlamentare cu partidul/alianța din care face parte candidatul preferat pentru primărie (față de 58.1% în martie). 32.3% spun că vor avea o altă opțiune la alegerile europarlamentare decât partidul/alianța din care face parte candidatul preferat pentru primărie (34.9% în martie). 4.7% spun că nu s-au hotărât (2.9% în martie), 3.8% că nu merg la vot (3.3% în martie), iar 2.4% nu răspund (0.7% în martie).

”PSD și PNL au un raport mult mai echilibrat la intenția de vot pentru alegerile locale, reflectând cel mai probabil structurile de primari ale celor două partide. Intenția de vot pentru PSD scade puțin, în timp ce pentru PNL crește foarte puțin comparativ cu măsurătoarea de luna trecută. Scorul cumulat al PSD și PNL la alegerile locale este de 55%, cu aproximativ 9 procente mai mare decât scorul pentru Alianța PSD-PNL măsurat la algerile europarlamentare. Scade semnificativ și intenția de vot pentru AUR la alegerile locale, ceea ce confirmă tendința acestui partid înregistrată în ceea ce privește votul la alegerile europarlamentare.

Datele din aprilie confirmă faptul că aproximativ o treime dintre alegători vor avea o altă opțiune de vot la alegerile europarlamentare decât partidul din care face parte primarul preferat, ceea ce infirmă parțial teza privind transferul de voturi dinspre primari înspre partide. Bazinul de alegători PSD-PNL rămâne însă cel mai disciplinat”, declară Remus Ștefureac – director INSCOP Research.

Sondajul INSCOP a fost realizat în perioada 12 – 20 aprilie, prin metoda CATI (interviuri telefonice), prin intermediul chestionarului, pe un eșantion de 1.100 de persoane. Eroarea maximă admisă a datelor este de ± 2.95%, la un grad de încredere de 95%.

 

Anuntul Buzoian
Anuntul Buzoian