Actualitate Blitz Divertisment Tineri pentru România

INTERVIU. Andrei Oană, pasionat de fotografie, la 17 ani: ”Fotografia este prezentul transformat într-o amintire permanentă”

Andrei Oană, elev în clasa a XI-a la Liceul de Artă „Margareta Sterian” din Buzău, este un tânăr preocupat de artele frumoase. Se gândește ca, după absolvire, să pornească pe drumul către arhitectură și se proiectează într-un viitor apropiat, student la Universitatea de Arhitectură „Ion Mincu” din București. La cei 17 ani pe care îi are, nu e pasionat doar de arhitectură, ci și de lumea înconjurătoare, pe care o surprinde, în note originale, prin intermediul obiectivului de la aparatul de fotografiat. Pentru Andrei, fotografia înseamnă viață și artă, iar pasiunea aceasta îl ajută să se bucure în fiecare clipă de detaliile instantaneelor, de culorile care le construiesc, de luminile și umbrele care îmbracă locuri, oameni, evenimente. Mărturisește că este fascinat de fotografia de stradă, prin intermediul căreia cotidianul devine spectaculos.

Reporter: Ce îți bucură sufletul în fiecare zi?

Andrei Oană: Un lucru care îmi alină sufletul îl reprezintă transformarea unei clipe prezente într-o amintire permanentă prin intermediul fotografiei.

Reporter: Când ai descoperit fotografia?

Andrei Oană: Încă de când eram mic, posibil să fi avut 7-8 ani când am primit primul telefon cu cameră foto. Era un cadou de la părinții mei cu ocazia absolvirii clasei întâi. Ca întrebuințări, desigur, îmi fusese oferit ca să iau legătura cu ei, să știe când vin sau plec de acasă spre școală sau înapoi sau când mă lăsau singur acasă. Era un mijloc de comunicare. Însă, pe parcurs, am descoperit camera foto, nu era ca acum. Rezoluția era una mică, însă m-a fascinat că puteam să prind tot ceea ce mă înconjura în acel mic dispozitiv. Ca orice copil, voiam să captez fiecare vacanță, fiecare loc unde ajungeam, chiar fiecare moment. Și nu avea memorie suficientă…

Reporter: Dar acum cum te descurci cu memoria aparatului foto? E suficientă sau, ca și atunci, ar fi nevoie de mai mult?

Andrei Oană: Atunci când fotografiez, vreau să „capturez” fiecare secundă, cât mai multe cadre, tot ceea ce se întâmplă în jurul meu, așa că nu pare suficient cardul de memorie, parcă mereu ar fi nevoie de mai mult. Mereu, mereu, parcă am această problemă cu cardul de memorie. Și mereu zic că îmi iau altul și altul, de fiecare dată cu o memorie mai mare.

Reporter: Ce îți atrage atenția? Ce te face să te oprești, te sensibilizează într-atât încât să pui mâna pe aparat și să faci o fotografie?

Andrei Oană: Ar fi multe de zis aici, însă, îmi amintesc o clipă de acum un an, pe când mă plimbam în București. Cred că eram pe Calea Victoriei, când am văzut plimbându-se o femeie mai în vârstă, să tot fi avut vreo 80-90 de ani. Le oferea trandafiri oamenilor care treceau pe acolo. Totul m-a atras la acel cadru: spațiul, oamenii din jur, portretul femeii, gesturile și atitudinea sa. Avea o bunătate nespusă pe chip, ca și cum era făcută din blândețe. Cred eu că despre asta este vorba. Mereu, în fiecare zi, vezi un cadru nou, o compoziție nouă pe care s-ar putea să nu o mai vezi niciodată. De aceea, țin mereu aparatul la gât, fiind mereu pe fază să prind orice moment. Ca fotograf, este un job cu normă nu întreagă, ci permanentă, 25/24.

Reporter: Ce înseamnă fotografia pentru tine? Ce îți transmit ție momentele pe care le surprinzi și ce crezi că transmit privitorilor?

Andrei Oană: Este un nou univers, un univers în care eu creez tot ce înseamnă lumină și culoare, peisaje și oameni. Pentru mine, este ca o nouă lume ce mi se deschide înaintea sufletului, privirii. Este artă, viață, este tot! Mă străduiesc, prin tot ceea ce fac, să creez amintiri, emoție. Să las, cu fiecare fotografie, o stare palpabilă, să spun așa.

Reporter: Ce ne povestesc cadrele tale?

Andrei Oană: Îmi place să cred că povestesc despre o multitudine de vieți. Amintiri, locuri, oameni, sentimente, poate persoane pe care le-am întâlnit o singură dată în viață, poate oameni pe care îi voi reîntâlni sau chiar oameni care acum au devenit parte din viața mea. Vorbesc rar și puțin despre asta, de multe ori las fotografiile să-și spună povestea, să arate diferite tipuri de adevăr, să exprime sentimente, să reflecte frumusețea unui loc, poate a unei țări…

Reporter: Ce reacții au oamenii pe care îi surprinzi în fotografiile tale?

Andrei Oană: Oamenii au diferite reacții atunci când îi fotografiez. Unii se supără, se enervează, alții se bucură și rămân surprinși, astfel că le captez starea din acea clipă. Fiecare om are în el o anumită emoție atunci când este fotografiat, de aceea este puțin riscant să fotografiezi oameni, deoarece nu ai de unde să știi dacă vor fi bucuroși sau vor arunca cu ceva după tine.

Reporter: Tu observi detalii, observi lucruri care sunt deosebite, care merită surprinse. Crezi că asta e o premisă pentru a fi un bun fotograf?

Andrei Oană: Cred că este vorba despre a vrea să vezi mai mult, de a căuta „să vezi”, de a vedea frumosul, diferitul, unicul acolo unde oamenii văd cotidianul, normalul, obișnuitul. Fiecare detaliu poate deveni un subiect în sine dacă într-un anumit moment atenția îți este răpită de el.

Reporter: Crezi că fotografia poate apropia oamenii?

Andrei Oană: Da, fotografia are capacitatea asta, ca orice artă frumoasă. Este vorba despre a transmite energie, prin fotografie se pot crea legături, conexiuni. De exemplu, fotografia de eveniment poate lega cuplul, prin amintirile create și apoi surprinse în fotografii, amintiri care rămân în posesia noastră foarte multă vreme, precum și în sufletul nostru. Sau fotografia de concert: surprinde legătura ce se creează între oameni, cei din public și cei de pe scenă, dar, și mai uimitor, artistul și publicul rezonând.

Reporter: Îți place să experimentezi mai multe tipuri de abordări în fotografie?

Andrei Oană: Eu mă consider acel tip de fotograf care face câte puțin din fiecare și nu se bazează pe un singur tip de fotografie. De exemplu fotografia de evenimente mă face să observ bucuria dintre două persoane, cea de concert îmi arată impactul, importanța și efortul unui artist pentru a ajunge în sufletul altor oameni, fotografia de stradă reprezintă stările și momentul imediat, umanitatea în cea mai naturală reprezentare a sa, oamenii și locurile reprezintă acele detalii pe care caut permanent să le observ, să învăț să le descopăr, să le văd…

Dintre toate acestea, prefer mai mult fotografia de stradă deoarece, plimbându-mă prin locuri, prin alte orașe, văd și pot aprecia unicitatea fiecărui moment, fiecărei clipe, sunt prezent 100% acolo și încerc să trăiesc acea clipă cu totul.

Reporter: Care este cea mai frumoasă poveste a unei fotografii din portofoliul tău?

Andrei Oană: Da, este vorba despre o anumită ședință foto – prima cununie religioasă fotografiată. Momentul încoronării mirelui m-a emoționat nespus, acesta avea lacrimi de bucurie în privire, se uita permanent către soția sa, cu nespusă iubire, și era atât de sensibil și emoționat că m-a transpus cu totul în povestea lor. Nu voi uita asta niciodată fiindcă am simțit acolo o reprezentare aparte a acelui moment, ca un fel de nou început în acest domeniu atât de drag mie și un început cum nu se putea mai frumos, încărcat de emoție și iubire.

Reporter: Cum te-a schimbat această pasiune?

Andrei Oană: Fotografia te schimbă negreșit. Te face conștient nu numai de clipă, de emoțiile care sunt în jurul tău, ci te face să gândești. Înainte să fac o fotografie, îmi realizez întâi compoziția în minte, fiecare detaliu devine matematic, parte dintr-un mecanism complex de realizare a unor linii care să conducă privirea către ceea ce tu dorești să transmiți. Iar asta îți dovedește, obiectiv analizând, întâi ție, dacă fotografia va fi ceea ce vrei să transmiți sau nu. Cred că asta m-a schimbat foarte mult, modul de a gândi totul în fracțiuni de secundă, de a trăi totul imediat, unele legate de celelalte pentru a realiza o compoziție bună, cât și a evidenția un subiect. Această pasiune m-a ajutat să gândesc ca un artist în ceea ce înseamnă cromatic, lumini și umbre, forme, compoziții etc.

Reporter: Cum arată pentru fotograful av.raw o zi de lucru în acest domeniu?

Andrei Oană: Pot spune ca viața de fotograf nu este atât de ușoară. Da, te trezești, iei micul dejun, pleci să faci fotografii. Zilele nu seamănă unele cu celelalte, e mereu ceva diferit. Însă, pe lângă orele de lucru pe teren, cu aparatul mereu pregătit să surprindă un moment, mai sunt și orele pe care le aloc prelucrării fotografiilor – edit-ul. Astfel că, după o zi petrecută pe afară, mă întorc la birou unde analizez ce am făcut și continui cu edit-ul. Făcând acest lucru din pasiune, nici nu mă mai gândesc la ,,greu”, ci mai degrabă totul se completează și devine un mod de trai, mă simt mult mai bine atunci când fac acest lucru. Este ca un medicament pentru mine, alungă oboseala.

Reporter: Ce consideri despre prelucrarea digitală, din experiența ta? (Puncte tari, puncte slabe?)

Andrei Oană: Prelucrarea digitală este foarte importantă în fotografie, ea valorificând  compoziția finală. Vorbim aici de o prelucrare decentă, care să păstreze ceea ce ai surprins, cromatic, compozițional, dar care să completeze cu puțin imaginea creată de tine în minte. Are plusuri și minusuri. Poate face mai atractivă o imagine sau îi poate fura din naturalețe.

Reporter: Pe viitor ce speri, dorești să prinzi în obiectiv?

Andrei Oană: Pe viitor, cât mai mai multe evenimente, orice, stări, emoții, fie că este vorba de nunți, de botezuri, de concerte. Însă îmi doresc să călătoresc, să văd lumea și să-i spun povestea descoperită de mine prin lentila aparatului de fotografiat.

Reporter: Ai vreun sfat pe care l-ai primit și pe care să-l dai mai departe?

Andrei Oană: Singurul sfat de care m-am ținut este acela să exersezi cu aparatul în mână, atât partea tehnică, cât și pe aceea artistică. Este un sfat primit de la mama mea, pe care îl valorific permanent. Fotografilor aflați la început de drum le-aș spune să nu se dea bătuți! Chiar și atunci când o fotografie nu arată prea bine, să fotografieze, să fotografieze, să fotografieze! Numai așa vor descoperi compoziții noi și vor deveni mai buni! Mereu e ceva nou de învățat și de descoperit în acest domeniu.

Pe Andrei Oană îl puteți urmări și pe Instagram sau aici.

Anuntul Buzoian
Anuntul Buzoian