Actualitate

Măsuri după accidentul feroviar cu 3 morți de la Țintești. “Tragedia putea fi evitată”

Tragedia produsă luni seară pe calea ferată, la Țintești, acolo unde 3 oameni au murit după ce mașina în care se aflau a fost spulberată de un tren marfar, ar putea duce la schimbarea semnalizării în zona trecerii la nivel cu calea ferată. Într-o intervenție în direct la Focus Tv, șeful Poliției Rutiere Buzău, comisarul șef Silviu Dinu, a anunțat că au fost purtate deja primele discuții cu oficialii CFR pentru o mai bună semnalizare în zona intersecției căii ferate cu DJ 204 D. Mai exact, pe lângă semnalele acustice și luminoase montate deja în zonă, să fie amplasată și o semibarieră. O semibarieră care, dacă ar fi fost prezentă în zonă, poate ar fi evitat un accident îngrozitor precum cel de luni seară.

 “Am avut deja primele discuții cu reprezentanții CFR chiar la fața locului și le-am precizat că vom face o informare să fie montate acolo semibariere. Din ce știu, nu au fost acol oevenimente deosebite. A fost la Bâlhacu acum 4 ani, aici nu avusesem până acum asemenea accidente. De altfel, aici nici nu era un trafic intens până în momentul în care a fost deviat traficul ca urmare a reabilitării magistralei CFR sub pasajului de la Metalurgica. Însă, vom veni cu această solicitare pentru a se monta semibariere. Teoretic, tragedii precum cea de luni seară ar fi putut fi evitate în prezența semibarierelor, deși am avut cazuri în care șoferii au făcut zig zag printre semibariere încercând să treacă înaintea trenului.”

Ancheta în cazul tragediei de luni seară este în plină derulare, însă, primele date duc către nerespectarea de către șofer a semnalelor privind apropierea trenului.

“Este evidentă cauza: nerespectarea semnalelor acustice și luminoase la trecerea la nivel cu calea ferată. Aceste semnale sunt declanșate la apropierea unui tren undeva la 4-5 km, nici noi nu am putut înțelege gestul șoferului atât timp cât condițiile de vizibilitate erau bune, era zi afară, acesta efectiv a ales să treacă prin fața trenului. Se pare că a fost o ezitare, a vrut să treacă, ar fi observat probabil trenul și o secundă de ezitare a fost fatală. Nu se poate vorbi despre lipsă de experiență, șoferul de 51 ani are permisul de ceva vreme.”

Șoferul a greșit, dar și lipsa unei infrastructuri adecvate poate sta la baza tragediei de la Țintești, a spus, la rândul său, Ionuț Ciurea de la Asociația Pro Infrastructură.

“De ce trebuie să așteptăm să moară cineva ca să facem lucrurile necesare? Dacă statul și-ar face treaba și ar pune în siguranță căile ferate și drumurile, s-ar muri mult mai puțin. Mulți oameni nevinovați ar fi salvați, și ar fi salvați și cei care greșesc. Șoferul de la Țintești a greșit. Ce căuta acolo? Statul trebuie să bage multe miliarde de euro ca să pună în siguranță aceste căi de transport și după aceea multe greșeli de acest gen, mulți șoferi care circulă băuți sau drogați, nu vor mai face carnagii, că îi oprește infrastructura. Dacă ai avea parapet, bariere, semnale luminoase, semnalizare cum trebuie, chiar dacă esti neatent sau băut, n-ai mai face asemenea carnagii.”

În tragedia de la Țintești, 3 oameni au murit iar șoferul a ajuns la spital. Printre cei 3 buzoieni care și-au pierdut viața se aflau 2 soți care au lăsat orfani de ambii părinți 6 copii.

Detalii AICI.

Anuntul Buzoian
Anuntul Buzoian