Actualitate

Minivacanță cu mii de turiști și pelerini în zona Ciolanu

Week-end-ul prelungit de Sfânta Maria aduce numeroși pelerini, dar și turiști în întreg județul, dar cea mai aglomerată zonă va fi cea de la Haleș-Ciolanu. Experiența anilor dinaintea pandemiei arată că, în zilele de sărbătoare, zona ar putea fi tranzitată sau chiar ocupată o zi-două, de câteva mii de oameni, atât buzoieni, cât și turiști din alte județe. Vor exista, în această minivacanță, două puncte de atracție. Unul dintre ele va fi Mănăstirea Ciolanu care își sărbătorește pe 15 august hramul tradițional. Slujbele vor începe de duminică după-amiază cu Prohodul Maicii Domnului și vor continua duminică dimineața. La aceste momente, în anii dinaintea pandemiei, participau peste o mie de pelerini.

În același timp, zona Haleș-Tisău va fi ocupată de amatorii de grătare și timp liber petrecut în natură. Vor fi atât turiști veniți de la distanță, din alte județe, care vor campa lângă pădure, cât și grupuri care vor sta preț de câteva ore pentru un grătar și pentru răcoarea locului.

Forțele de ordine, de la polițiști rutieriști, la jandarmi, se vor mobiliza în zonă. Vor fi luate măsuri pentru a asigura fluența traficului. Inspectoratul Județean de Jandarmi va patrula având în turele de zi mobilizați câte 15 jandarmi.

Forțele de ordine vor împânzi și alte zone în care se vor organiza evenimente cu public. Un număr mare de turiști este așteptat și la zilele comunelor Bălăceanu, Valea Salciei și Murgești. În desfășurare în acest week-end sunt și ultramaratonul Ultra Rece România, dar și concursul de offroad Lopătari Challenge Trophy. Jandarmeria Buzău a mobilizat circa 100 de angajați pentru patrulări și asigurarea liniștii și ordinii publice.

„Recomandăm persoanelor care vor participa la aceste manifestări să evite implicarea în activități sau în acțiuni de natură să tulbure buna desfășurare a evenimentelor, să respecte recomandările forțelor de ordine, să acorde o atenție sporită modului de păstrare a bunurilor și obiectelor personale, iar în cazul în care sunt martorii săvârșirii unor fapte de natură antisocială, să solicite sprijinul celei mai apropiate patrule de jandarmerie sau poliție ori să apeleze numărul unic de urgență 112”, transmite IJJ Buzău.

În plus, vor fi patrule speciale și în alte zone turistice din Buzău, unde pensiunile, cel mai probabil, vor fi pline.

Astăzi, la orele prânzului, la Ciolanu sunt aproximativ 300 de persoane în zona de picnic.

 

Anuntul Buzoian
Anuntul Buzoian