Când spui că nu ai noroc, la ce te gândești? Că nu ai o casă așa cum ai visat-o, că nu ai câștigat la loto când ai jucat ultima oară, că nu te-ai născut undeva la Mediterana? Există oameni care identifică norocul cu mult mai puțin. Cu un acoperiș deasupra capului și posibilitatea de a merge la spital, în mod regulat, pentru a ține în frâu problemele de sănătate. Răspunsul acesta ne oprește la un caz particular.
Facem cunoștință cu Sorin și cu mama lui, Florentina. Sorin a venit pe lume în urmă cu 13 ani. La naștere, medicii au pus un diagnostic greu: tetrapareză spastică și paralizie cerebrală. Mama lui Sorin, Florentina, este definiția practică a omului luptător. Nu s-a descurajat niciodată în cei 13 ani de viață ai puiului ei. Nu s-a descurajat nici când tatăl lui Sorin a murit, la doar câteva luni după ce băiatul a venit pe lume, dar nici când medicii i-au spus că știința nu are prea multe soluții pentru copilul ei. A înțeles doar partea care a motivat-o să lupte. Și anume că răbdarea, orele lungi de recuperare medicală și grija, vor îmbunătăți situația lui Sorin. Și așa a fost. La vârsta de 10 ani, după multe drumuri la spitale și ore de recuperare medicală, Sorin a început să meargă. Din păcate, șirul ședințelor de recuperare s-a întrerupt, din cauza situației familiale complicate. Bunicul lui Sorin a plecat la îngeri, iar bunica a suferit, în această vară, un accident vascular cerebral.
Ei erau sprijinul mamei Florentina în viața grea dusă în cătunul Valea Manciu. Ori de câte ori mama mergea să cumpere hrană și medicamente, să care apă cu cobilița de la fântâna din apropiere ori trebăluia prin curte, Sorin rămânea cu bunicii. Acum, viața a căpătat accente mult mai dure.
”Aici nu avem magazin, iar mașina nu poate urca aici. Oamenii au plecat, satul s-a împuținat. Mai e un băiat jos care mă ajută să urc sacoșele cu ATV-ul, ne-am întâlnit și cu ursul o dată. Iau petarde în buzunar când urc și le arunc înainte. Apoi urc, dar, cu mare frică!” povestește Florentina Tatu.
Ca să poată merge la spital, gospodăria ar trebui lăsată de izbeliște. Fiecare coborâre din cătun o costă pe mama lui Sorin în jur de 250 de lei. Cu 50 le tocmește o căruță care să-i coboare 3 kilometri până la șosea, iar acolo îi așteaptă o mașină tocmită pentru o zi, căci Sorin nu poate fi transportat cu autobuzul. Mișcările spastice fac imposibilă folosirea unui mijloc de transport în comun, iar mama nu vrea să-i deranjeze pe ceilalți călători.
Viața nu a fost simplă nicio secundă pentru cei doi, dar au rămas uniți. Mai puțin atunci când mama Florentina, a trecut printr-un cancer stadiul IV și a stat prin spitale pentru intervenția chirurgicală și chimioterapie. Atunci, Sorin a fost în grija statului, într-un centru de ocrotire, dar imediat cum mama s-a însănătoșit, l-a luat acasă și traiul și-a urmat cursul lui.
”Nu văd viața fără el! Nu am pentru ce să trăiesc! De la casa de copii când am fost să-l iau, nu mă mai recunoaștea, iar cei de acolo ziceau să-l las. Dar, eu să trăiesc fără el, nu pot! Pentru ce să mai urc eu cu pâinea în rucsac până aici, dacă el nu ar mai fi?” spune, printre lacrimi, mama băiatului.
Locul unde Sorin și mama lui trăiesc de când se știu și pe care îl numesc ”acasă”, este cătunul Valea Manciu din comuna Mânzălești. De cum treci de poartă vezi că ai intrat în gospodăria unor oameni așezați, așa cum sunt familiile de munteni. Au liniște și un loc binecuvântat de Dumnezeu, dar știu că zilele în acest cătun nu vor mai fi multe. Rămași singuri, cei doi au nevoie să coboare undeva unde civilizația le poate face traiul mai ușor.
Cu ultimele resurse au reușit să cumpere o casă în satul Aldeni, comuna Cernătești.
”Cu toate economiile pe care le-am făcut, pentru că am vândut purcei, viței, tot ce am reușit noi să creștem, am reușit să luăm o casă ridicată din 1936. Atât am putut. E o casă de cărămidă , la Aldeni, la o jumătate de oră de orașul Buzău. Am zis să fim mai aproape de cei din familie care ne pot ajuta. Dar trebuie să facem acoperișul, să facem o baie pentru ca el să poată renunța la pamperși. E la stradă și mi-ar fi mai ușor să îl urc în cărucior să plec cu el la doctor sau să vină cineva să îl învețe și pe el. Sorin e un copil foarte isteț, lucrează, face construcții din jocuri.”
Trei camere și un acoperiș deasupra capului, e tot ce le trebuie. Toate economiile s-au dus pe această proprietate, dar casa nu poate fi locuită încă. Are nevoie de un acoperiș nou, prin care să nu mai plouă, de o baie în interior și de reparații pentru că nu a mai fost locuită de mulți ani. Cu mari eforturi mama lui Sorin a reușit să tocmească, vara aceasta, o echipă de muncitori care a făcut astereala casei. Timp bun pentru continuarea lucrărilor ar mai fi, dar banii s-au terminat. Cel mai probabil, pentru cei doi, mamă și fiu, va urma o iarnă grea, în cătunul de munte, iar casa cea nouă va rămâne în conservare.
Cum în conservare sunt și speranțele că Sorin va reveni, la un moment dat, în sala de recuperare. Timpul curge în mod defavorabil pentru el și fiecare an fără ședințele de recuperare, este un an în care boala câștigă bătălia dusă cu trupul lui încercat.
Articolul acesta nu este unul scris pentru a spune o poveste tristă, ci este începutul unei povești frumoase. O poveste în care oamenii se unesc, își pun resursele și dorința de a face bine la un loc. Pentru a trece peste o perioadă de impas, Sorin și mama lui, Florentina, au nevoie de sprijin (material, financiar, moral) pentru următoarele:
- Achiziția de tablă pentru finalizarea acoperișului;
- Amenajarea unei băi: construcție +instalații sanitare;
- Racordarea locuinței la apă (instalația de alimentare cu apă este amenajată până în curtea locuinței);
- Materiale de construcții pentru consolidarea casei;
- Centrală pe lemne sau alt combustibil;
- Sprijin material pentru continuarea ședințelor de recuperare medicală.
Alături de Sorin și de mama lui este și Asociația ”Totul va fi bine” care derulează o campanie de strângere de fonduri. Cei care vor să întindă o mână de ajutor, pot dona în conturile de mai jos sau pe pagina asociației, cu mențiunea Sorin.
Adaugă comentarii