O delegație parlamentară formată din senatori și deputați ai comisiilor pentru Afaceri Europene s-a aflat, în perioada 8-11 mai la Madrid, pentru discuții bilaterale care vizează cooperarea celor două state, dar programul a fost completat și cu o întâlnire cu diaspora. Organizată de Ambasada României la Madrid, reuniunea a fost un prilej ca românii stabiliți în Spania să le spună celor din Legislativ ce probleme întâmpină și cum pot veni cu soluții în sprijinul lor.
Într-un mesaj referitor la această întâlnire, senatorul PNL de Buzău, Vlad Mircea Pufu remarcă, în primul rând, că românii de pe teritoriul iberic nu și-ai pierdut naționalismul:
Depărtarea nu le-a știrbit identitatea națională. Și-au păstrat valorile și tradițile cu care s-au născut și în care au crescut.
Le-am spus că România nu mai este cea pe care au lăsat-o în urmă acum 10 sau 20 de ani. S-a schimbat, s-a modernizat, iar transformările vor continua, chiar dacă asta implică o mobilizare considerabilă.
E mult de muncă, avem destule de făcut și de construit, dar România este pe drumul cel bun. Trebuie să facem cu toții, printr-un efort conjugat, o țară atractivă, atât pentru noi, cei care locuim aici, cât și pentru diaspora, pentru a-i îndemna pe români să vină acasă. Iar în cazul celor care nu se întorc, statul român trebuie să îi ajute să mențină vie legătura cu țara, să rămână români oriunde s-au afla.”
Pe pagina Ambasadei României la Madrid este, de asemenea, o informare de presă referitoare la eveniment:
”Sentimentul de comunitate a fost resimțit astăzi din plin cu ocazia întâlnirii dintre o delegație parlamentară română formată din reprezentanți ai Comisiilor de Afaceri Europene din Senat și Camera Deputaților și numeroși reprezentanți ai comunității românești din Spania, atât în format fizic, cât și online.
Întâlnirea, o inițiativă a Ambasadei României la Madrid, a avut loc pe data de 8 mai, la sediul misiunii diplomatice și a fost un bun prilej pentru ca parlamentarii să afle direct de la români problemele cu care se confruntă comunitatea din Spania.
Principalele teme abordate au fost dubla cetățenie, stadiul actual al proiectelor din PNRR și moduri de implementare, dezvoltarea și îmbunătățirea sistemului sanitar din România, precum și proiectele inițiate de statul român pentru a-i determina pe români să revină în țară.”
Românii constituie cea mai mare comunitate de străini din Spania. Estimările arată că, în această țară, trăiesc aproximativ 1,1 milioane de români. Cea mai mare comunitate de români este la Madrid, dar conaționalii noștri formează comunități mari și în Valencia, Andaluzia și Catalonia. Unul dintre cele mai importante roluri în integrarea românilor și organizarea lor îl joacă biserica. Recent, prin eforturi diplomatice s-a obținut acordul prin care toate cultele religioase vor avea același tratament fiscal în Spania. Prin acest demers, Biserica Ortodoxă Română din Regatul Spaniei se va bucura de aceleași beneficii fiscale recunoscute pentru alte entități religioase de către statul gazdă. Ca urmare, BOR nu va mai plăti taxe imobiliare pe bunurile de cult și nici impozit pe venit.
Adaugă comentarii