Actualitate

Primăria Buzău, executată silit! Cum a ajuns în această situație

Primăria Buzău a fost executată silit, după ce ani întregi nu a plătit daunele morale stabilite de instanță. Este vorba despre procesul deschis de polițiștii locali, după municipalitatea a încercat să disponibilizeze 180 de angajați. Instanța a decis ca fiecare polițist local din Buzău să primească suma de 2500 lei, daune morale. Sumele nu au fost însă achitate, așa că primăria a fost executată silit.

Anunțul a fost făcut astăzi, în ședința Consiliului Local Municipal Buzău, de consilierul local Irinel Cîrstea:

„Aș vrea să-mi spuneți care este suma plătită în urma executării silite în urma pierderii procesului cu Poliția Locală din 2017. Pentru că știu ca s-a trimis o adresă pentru o executare silită privind suma solicitată”, a solicitat consilierul Irinel Cîrstea.

Reprezentanții primăriei au explicat că suma plătită reprezintă cumulul dintre suma de 2500 de lei atribuită ca daune morale fiecărui polițist local, înmulțit cu 242, reprezentând numărul polițiștilor, rezultând un total de 605.000 de lei.

Aleșii municipali s-au întrunit în ședință de îndată după ce, într-un alt proces, instanța a obligat Primăria Buzău să plătească peste 700.000 de lei unei firme de construcții care s-a ocupat de reabilitarea unor clădiri de la Liceul Henri Coandă. Suma reprezintă penalități de întârziere la plata lucrărilor executate, conform contractului. Constructorul, care nu și-a primit banii la timp, s-a adresat instanței, care, recent, a decis că Primăria Buzău trebuie să plătească penalitățile.

Autoritățile au făcut însă apel, iar consilierii au fost chemați în ședință pentru a aproba un proiect privind angajarea unui avocat care să reprezinte primăria la acest proces. Cum este a doua ședință din ultimele două săptămâni în care Primăria Buzău angajează avocați, consilierii opoziției au cerut lămuriri.

„Se pare că nu există ședință de Consiliu Local Municipal fără să angajăm astfel de servicii juridice, avem din ce în ce mai multe procese și din ce în ce mai multe procese pierdute. Eu vreau să știu care este debitul pentru această firmă, pentru că avem peste 700.000 de lei doar cheltuieli de judecată plus penalități la debitul respectiv. Care este motivul pentru care nu am plătit aceste debite?”, a întrebat consilierul local Irinel Cîrstea.

Primarul Constantin Toma a explicat că plățile s-au făcut cu întârziere din cauză că banii nu au fost virați la timp de ministerele prin care a fost finanțat proiectul.

„Debitul către această societate este 0. Este vorba despre penalități din partea constructorului. Datorită faptului că Ministerul Dezvoltării nu a plătit la timp, noi trimitem facturile, se întârzie în analiza lor și ajungem în astfel de situații. Din păcate, din cauza întârzierilor s-a întâmplat situația asta, dar sper să câștigăm acest proces”, a precizat primarul Constantin Toma.

În cazul în care hotărârea va rămâne definitivă și Primăria Buzău va fi obligată să plătească aceste penalități, suma ar putea fi totuși recuperată de la Ministerul Dezvoltării.

Anuntul Buzoian
Anuntul Buzoian